You are here:

Give me 5 cu Săbău | Răzvan Lucescu despre cum i-a afectat pandemia planurile: "Nu ştiu când vom putea relua pregătirile!" Ce face acum în timpul liber

Give me 5 cu Săbău | Răzvan Lucescu despre cum i-a afectat pandemia planurile: "Nu ştiu când vom putea relua pregătirile!" Ce face acum în timpul libergalerie foto

Special

Comentarii

Răzvan Lucescu este invitatul de astăzi al rubricii Give me 5 cu Alexandru Săbău

Personalităţi marcante din lumea fotbalului răspund în EXCLUSIVITATE provocărilor adresate de Alexandru Săbău pe pagina www.telekomsport.ro. Duminică, Răzvan Lucescu, poate cel mai în vogă antrenor român al momentului, este omul care îşi împărtăşeşte gândurile în această perioadă de criză mondială, cauzată de pandemia de coronavirus.

Ce face în timpul liber Răzvan Lucescu, cum tratează pentru el şi echipa sa această perioadă de vacanţă prelungită şi ce meciuri din cariera sa ar dori să revadă, vei afla din super interviul de mai jos.

Give me 5 cu Săbău | Răzvan Lucescu

1. Cum gestionează un antrenor situaţia actuală cu pauza aceasta de antrenamente şi meciuri?
Răzvan Lucescu: În cazul nostru este o situaţie specială. Aveam nevoie de o pauză, am început pregătirea pe 2 iulie, iar de atunci am jucat neîntrerupt în Champions League, Campionat, Cupa, Campionatul Mondial al Cluburilor, Echipele Naţionale (10 jucători), având o dublă finală de Champions League cu un consum uriaş de energii.

Efortul făcut în continuare a fost şi mai solicitant decât în mod normal, deci în perioada de întrerupere aveam programată o scurtă vacanţă pentru cei care nu participau la echipele naţionale. Aşa cum am spus, prima săptămână de pauză este una de care aveam nevoie, cu toate acestea un program individual a fost organizat pentru jucători, pentru a-l desfăşura acasă. În general jucătorii sunt oameni tineri şi sunt preocupaţi de întreţinerea corpului, neavând nici preocupări foarte multe, pentru ei devine o necesitate să se antreneze individual.

Trecând de această prima săptămână, de acum pot spune că începe greul, este o situaţie specială, nu se ştie exact când vom avea posibilitatea să reluăm pregătirea, suntem sub restricţia participării la antrenamente colective şi cu recomandări serioase de a evita să ieşim din casă. Deci vom continua să trimitem jucătorilor programe de antrenament individual pe care să le desfăşoare acasă, sau în apropiere, în locuri unde să nu fie lume.

Este important în special pentru latura mentală ca jucătorul să rămână în activitate...nu putem decât să urmărim de la distanţă şi noi antrenorii să menţinem o atmosferă de optimism, pe care să o transmitem întregului grup.

2. E cea mai ciudată perioadă din viaţa omului Răzvan Lucescu?
Răzvan Lucescu: Nu ştiu ce să zic, e o perioadă la care suntem obligaţi să ne adaptăm. În viaţă avem parte de tot felul de situaţii, momente, sau chiar perioade la care trebuie să reacţionăm cu echilibru şi încredere. Încerc să-mi spun că este vacanţa mea, deşi nu este idealul de vacanţă pe care-l doream, dar care mă ajută să privesc optimist această perioadă.

3. Departe de România, de ce ţi e cel mai tare dor?
Răzvan Lucescu: De pisicuţele şi de iepuraşii mei!

4. Cu ce îţi ocupi timpul?
Răzvan Lucescu: Dimineaţă la cafea citesc articole din ziare de sport internaţionale, după care facem sport eu şi soţia mea, după amiază studiez articole profesionale, analize tactice, strategii de antrenament, noi exerciţii, adaptez la ceea ce îmi trebuie mie, aveam nevoie de acest timp pentru a-mi reîmprospăta toate aceste idei, ba chiar îmi doream...iar seara mă relaxez citind. Ok, mă simt foarte bine pentru că este şi Ana cu mine

5. Zi-mi trei meciuri din cariera antrenorului Răzvan Lucescu pe care ai vrea să le revezi în această perioadă
Răzvan Lucescu: Cu această întrebare mă faci să fiu nedrept, sunt atâtea meciuri de care-mi amintesc cu plăcere, meciuri care şi azi îmi trezesc emoţii puternice...cel puţin dacă mă puneai să-ţi dau pentru fiecare an câte un meci, dar fie...
        1) Finala Champions League Asia (tur retur) câştigată cu echipa mea Al Hilal (hahaha... na că ţi-am dat două meciuri într-unul) ... ce atmosferă, ce descătuşare, ce fericire!
        2) Finala Cupei Greciei 2018 jucată împreună cu echipa mea de atunci, PAOK contra lui AEK (acea finală rămâne specială ca încărcătură, veneam după imensa nedreptate de a ne fi fost luat titlul câştigat pe teren, o uriaşă dezamăgire, finală transformată în posibilitatea de arăta încă o dată cine meritase acel titlu) şi ce noapte a urmat la Salonic...
      3) meciul de pe 10 Februarie 2019 de la Salonic contra lui Olympiacos, victorie care ne-a împins către titlu...o imensă satisfacţie, o încredere totală, siguranţă aceea că noi câştigăm campionatul şi o dimineaţă următoare, plină de o senzaţie fantastică...parcă eram într-o poveste.

Sunt meciuri dintr-un trecut recent, dar cu semnificaţii imense pentru mine şi deci fără să fac vreo nedreptate altor momente frumoase, rămân meciurile care nu-mi vor ieşi niciodată din suflet...

 In vârstă de 51 de ani, Răzvan Lucescu poate fi considerat de mulţi antrenorul momentului în fotbalul românesc. În ultimii trei ani, românul are o medie de doar 5 înfrângeri per an calendaristic, în mandatele PAOK Salonic şi Al Hilal. Campion al Greciei în sezonul 2018-2018 cu PAOK Salonic şi dublu câştigător al Cupei Greciei cu aceeaşi formaţie, Răzvan Lucescu a cucerit în chiar primul său an pe banca tehnică a lui Al Hilal, Liga Campionilor Asiei. Le-a pregătit în cariera sa pe FC Braşov, Rapid, El Jaish, Petrolul, Xanthi, PAOK şi naţionala României, iar în prezent este extrem de apreciat în Arabia Saudită, acolo unde concduce imperial Al Hilal, cea mai titrată şi populară echipă din zona Golfului.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: răzvan lucescu 

viewscnt
Articole similare