You are here:

Haaland, noul "wonderkid" din fotbalul mondial, şi-a ales următoarea echipă. Cerinţa inedită a fotbalistului pentru a semna

Haaland, noul "wonderkid" din fotbalul mondial, şi-a ales următoarea echipă. Cerinţa inedită a fotbalistului pentru a semnagalerie foto

Premier League

Comentarii

Erling Haaland (19 ani) este unul dintre cei mai în vogă tineri fotbalişti în acest moment. Jucătorul care pur şi simplu a "explodat" în actuala stagiune de UEFA Champions League este foarte aproape să semneze cu o nouă echipă, dar are o singură cerinţă.

Fotbalistul este dorit, printre alte echipe şi de Borussia Dortmund şi chiar s-a scris că norvegianul ar urma să ajungă la BVB, însă alta este destinaţia sa. Fotbalistul lui RB Salzburg s-a întâlnit vinerea trecută cu Ed Woodward, unul dintre oficialii lui Manchester United, pentru a negocia transferul la "diavoli". 

Cei de la Manchester United sunt dispuşi să îi ofere un salariul mai mare decât ar putea câştiga în altă parte, Haaland este încântat să lucreze cu Ole Gunnar Solskjaer la United, iar cei de la Salzburg sunt de acord să îl vândă chiar în această iarnă pe fotbalistul născut la Leeds. 

Totuşi, potrivit publicaţiei Metro, Haaland are o singură cerinţă pentru a semna contractul cu Manchester United. El vrea să fie sigur că Ole Gunnar Solskjaer va rămâne la echipă. Cei doi au lucrat împreună la Molde. 

Haaland ar urma să fie unul dintre fotbaliştii pe care să se construiască noua echipă stelară de la Manchester United, care este în continuă cautare de la plecarea lui Sir Alex Ferguson, din 2013. În prezent, norvegianul e cotat la 30 de milioane de euro, iar cei de la Salzburg vor face un profit foarte mare de pe urma vânzării lui Haaland, pe care l-au cumpărat de la Molde cu doar cinci milioane de euro.

Atacantul are cifre-monstru în acest sezon. Erling Haaland a marcat de 28 de ori în 22 de meciuri din toate competiţiile, timp în care a livrat şi şapte pase de gol.

Afla mai multe despre: haalandmanchester united 

viewscnt
Articole similare