Gheorghe Hagi a vorbit pentru Telekom Sport înainte de marea finală UEFA Champions League, una în care Real Madrid pare mare favorită la prima vedere. Totuşi, tehnicianul Viitorului e convins că Liverpool poate avea un cuvânt de spus în partida de la Kiev.
- Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Liverpool, e LIVE pe Telekom Sport 1, sâmbătă, de la 21:45
Hagi aminteşte de performanţa realizată de Galatasaray în urmă cu 18 ani, când turcii au învins-o pe Arsenal în finala Cupei UEFA.
"Cum am trăit şi noi (n.r. Galatasaray) acea finală, cand am jucat-o cu Arsenal. Când aveam o echipă puternică în faţă, noi, Galatasaray, o echipa care ne formasem intr-o perioada de trei ani, patru ani si atunci a venit si castigarea. Ce poate să aducă Liverpool? Bineînţeles că o dorinţă extraordinara, o putere pe care şi-au căpătat-o meci de meci, o încredere totală ca pot face acest lucru în colectiv. Echipa, antrenorul, toţi în momentul de faţă cred că sunt încrezători în ei, că pot face să devină cei mai buni. Bineînţeles că orice echipă, când ajungi să joci o finală, e talentată, are jucători foarte buni. Au mai puţină experienţă faţă de cei de la Madrid, dar şi această experienţă, la un singur meci, poţi să o elimini daca, bineînţeles, nu faci greşeli foarte mari", a declarat Hagi pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: hagi, klopp, liverpool, real madrid