Managerul tehnic al formaţiei Viitorul Constanţa, Gheorghe Hagi, spune că echipa sa începe un nou campionat în play-out şi trebuie să trateze fiecare meci în mod serios. El crede că toate echipele din play-out pleacă de la zero.
Hagi a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa trebuie să uite câte puncte are.
“Începem un nou campionat, unde trebuie să demonstrăm că suntem buni, unde trebuie să tratăm fiecare meci serios, să fim conectaţi, determinaţi, să arătăm fotbalul nostru, să aratăm încă o dată că merităm şi că suntem foarte buni. Luăm fiecare meci în parte, uităm de puncte, câte puncte avem. Eu zic că toate echipele pleacă de la zero şi trebuie să fim pregătiţi pentru fiecare meci”, a afirmat Hagi.
Viitorul debutează în play-off pe teren propriu contra formaţiei FC Voluntari şi doreşte să câştige cele trei puncte.
“Începem cu meciul de acasă, unde trebuie să luăm trei puncte, să jucăm la victorie, să ne impunem ritmul şi intensitatea jocului şi să câştigăm cele trei puncte. Pentru asta trebuie să marcăm cu toate că şi în ultimul meci acasă am atacat mult, dar nu am reuşit să marcăm. Sperăm ca de data asta vom face la fel de bine să atacăm la fel de bine şi să marcăm goluri”, a afirmat Hagi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Hagi nu se va putea baza în acest meci pe Iancu şi Dussaut, accidentaţi, şi pe Achim, suspendat.
Meciul dintre Viitorul şi FC Viitorul va avea loc sâmbătă, de la ora 17.30, în direct la Telekom Sport, pe stadionul din Ovidiu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.