You are here:

Hagi se teme de Astra: "Mulţescu le-a schimbat jocul! Îl respect foarte mult"

Hagi se teme de Astra: "Mulţescu le-a schimbat jocul! Îl respect foarte mult"

Superliga

Comentarii

Antrenorul Viitorului, Gheorghe Hagi, consideră că Gheorghe Mulţescu, antrenorul Astrei, a schimbat jocul acestei echipe de la instalarea sa în funcţie, formaţia reuşind să câştige trei meciuri.

Hagi a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută în Mamaia, că Astra este o echipă care a făcut lucruri extraordinare în acest an, atât cu Edward Iordănescu, cât şi cu Gheorghe Mulţescu.

“Astra este o echipă care a schimbat antrenorul, a venit nea Gigi pe care îl respect foarte mult. A avut trei victorii, a schimbat jocul echipei, cu toate că şi înainte Astra era o echipă bine organizată, cu Edi, juca un fotbal bun. A făcut lucruri extraordinare în acest an. Dar nea Gigi şi-a pus amprenta, a schimbat sistemul , a cîştigat toate meciurile. Sunt într-o formă foarte bună şi vom avea un meci foarte greu chiar dacă jucăm acasă”, a afirmat Hagi.

El a mai spus că formaţia sa doreşte să câştige partidele pe care le mai are de disputat acasă, cu Astra şi cu Iaşi, încercând astfel să termine campionatul pe poziţia a treia. Hagi a precizat că Viitorul va juca ofensiv şi vineri seara, sperând că iasă o partidă frumoasă pentru suporteri.

Gheorghe Hagi a menţionat că jucătorii cu semn de întrebare pentru acest meci sunt Voduţ, care a răcit şi are febră, Ţâru, care continuă recuperare şi Băluţă, care a reînceput antrenamentele, urmând să decidă în funcţie de evoluţia stări de sănătate a acestora dacă îi poate folosi sau nu.

Meciul dintre Viitorul şi Astra Giurgiu are loc vineri, de la ora 20.45, la Ovidiu şi va fi transmis în direct la Telekom Sport 1.

Afla mai multe despre: hagiastraviitorul 

viewscnt
Articole similare