Simona Halep va disputa sâmbătă cea de-a treia finală de Grand Slam din cariera sa. Până acum, liderul mondial le-a pierdut pe primele două, însă, de această dată, Halep se consideră pregătită pentru duelul cu Wozniacki de la Australian Open.
"Mă simt bine. Sunt un pic obosită din cauza numeroaselor ore petrecute pe teren. Însă, mă simt bine, sunt relaxată, nu simt presiunea meciului. Am dormit mult. Acum aştept să mă antrenez un pic pentru a simţi mingea. Aştept cu nerăbdare să joc mâine, să mă bucur de finală şi să mă concentrez pe jocul meu'', a declarat Simona Halep la conferinţa de presă.
Simona Halep a făcut o comparaţie şi cu celelalte finale de Grand Slam jucate până acum, ambele pierdute la Roland Garros, în 2014 şi în 2017: "E diferit. Mă simt diferit. Nu mai resimt presiunea. M-am schimbat. Sunt mai bună decât la Roland Garros.
La Paris, chiar dacă toată lumea a spus că nu am riscat, că nu am încercat să atac punctele, aceea a fost limita mea la acel moment. În opinia mea, am făcut tot ce am putut în acel meci, dar nu am reuşit mai mult din cauza părţii emoţionale şi poate din cauza jocului. Nu am avut forţa mentală că trebuie să risc sau iau iniţiativa. Acum sunt mai bine. Am lucrat la asta. Cred că nu îmi mai e teamă că pierd, refuz să pierd. Refuz să cred că adversara poate fi mai bună decât mine la unele capitole pe teren. Din acest motiv am pus limita foarte sus la fiecare meci pe care îl joc".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În finala de sâmbătă (10:30, ora României), de la Melbourne, Halep o va înfrunta pe Wozniacki, locul 2 WTA, într-un meci care are ca miză atât primul titlu de Grand Slam pentru ambele jucătoare, cât şi poziţia de număr 1 mondial.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, grand slam, australian open, roland garros