You are here:

Hapoel Haifa a luat decizia în privinţa lui Gabriel Tamaş. Anunţul făcut de clubul israelian

Hapoel Haifa a luat decizia în privinţa lui Gabriel Tamaş. Anunţul făcut de clubul israelian

Stranieri

Comentarii

Clubul Hapoel Haifa nu îi va rezilia contractul fundaşului Gabriel Tamaş, eliberat, luni, din arest, după şase zile de detenţie, din cauză că a condus băut la volan.

"Gabi Tamaş îşi va continua contractul cu noi. A făcut o greşeală şi a plătit pentru ea, acum trebuie să o îndrepte. Dar e un jucător bun care a dat randament la acest club şi este iubit de toţi fanii echipei, nu văd de ce nu s-ar afla aici şi în sezonul viitor", a declarat Amir Haberfeld, unul dintre reprezentanţii lui Yoav Katz, patronul lui Hapoel Haifa, citat de ProSport.

Gabriel Tamaş a fost reţinut de poliţia israeliană în noaptea de luni spre marţi, conducând sub influenţa băuturilor alcoolice un automobil cu viteza de 205 kilometri/oră, într-un sector de drum unde viteza legală maximă era de 90 de kilometri/oră. Poliţiştii l-au oprit pe Tamaş pentru viteză excesivă, apoi au constatat că internaţionalul român avea o alcoolemie de trei ori mai mare decât cea permisă (0,77 mg/l alcool în aerul exprirat).

Tamaş (35 de ani) este în Israel din 2017, la Hapoel Haifa. În acest sezon, el a jucat 23 de meciuri în campionat, marcând două goluri.

Afla mai multe despre: tamas 

viewscnt
Articole similare