You are here:

Horaţiu Moldovan nu va putea evolua în următoarea partidă pentru Sassuolo! Ce probleme are internaţionalul

Horaţiu Moldovan nu va putea evolua în următoarea partidă pentru Sassuolo! Ce probleme are internaţionalul
Comentarii

Horaţiu Moldovan este indisponibil pentru partida cu Mantova din Seria B.

Sassuolo are câteva probleme de lot înainte de partida cu Mantova. Se pare că portarul român a simţit durerea chiar meciul trecut, dar a terminat partida pe teren. Ulterior lucrurile nu s-au rezolvat, iar antrenorul său l-a declarat incert pentru următorul joc.

Sassuolo este pe locul 3, cu 22 de puncte, la 5 puncte de liderul Serie B, Pisa. Formaţia internaţionalului are ca obiectiv promovarea directă şi este favorită clară pentru a juca in Seria A din sezonul următor. 

Ce a spus Fabio Grosso despre situaţia accidentărilor din lot

„Ne aşteaptă un meci înşelător. Cu Mantova va fi o partidă plină de pericole şi va trebui să fim pregătiţi pentru acest al treilea duel într-o singură săptămână. Ne-am recuperat energiile fizice şi mentale, de ele vom avea nevoie pentru a fi protagonişti pe teren.

Din păcate, în ultimul meci am pierdut doi jucători (n.r. – Josh Doig şi Andrea Ghion), dar nu e ceva foarte grav, chiar dacă se vor recupera în câteva săptămâni.
Lor li se adaugă Cristian Volpato, eliminat, şi Moldovan care a simţit dureri în momentul în care trebuia să-l schimbăm pe Ghion, aşa că a rămas pe teren. Durerea s-a agravat, aproape sigur nu va juca”, a spus Grosso, tehnicianul lui Sassuolo.
 
Moldovan este foarte apreciat la echipă după un început foarte bun în Italia. Portarul împrumutat de la Atletico Madrid a fost scos în evidenţă şi de jurnaliştii de la Gazzetta dello Sport care îi atribuie merite românului pentru parcursul bun al echipei.

Afla mai multe despre: horaţiu moldovanusassuoloseria b 

viewscnt
Articole similare