Ianis Hagi (22 de ani) a devenit campion în Scoţia alături de Rangers.
Internaţionalul român s-a arătat extrem de mândru şi emoţionat după performanţa bifată departe de România.
„E greu de spus în cuvinte ce simt. Sunt mândru, sunt la un club uriaş, am făcut fericită atâta lume, suporteri, familie, prieteni. A fost fantastic din prima zi aici. Toată lumea a muncit foarte mult, ne-am pregătit pentru astfel de momente. Suntem bucuroşi că am ajuns aici. Acum vrem mai mult! Avem tot ce ne trebuie, nu putem să ne plăngem de nimic. Noi trebuie să ne facem treaba pe teren, atât.
Vrem să câstigăm cât mai multe trofee, asta e tot. Am făcut ce se aştepta de la noi", a spus Hagi pentru canalul de youtube al clubului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ianis a fost cel mai bun pasator decisiv din campionat, cu 11 assisturi în dreptul numelui sau. Rangers a terminat campionatul neînvinsă!
- 8 goluri are Hagi în tricoul lui Rangers în actualul sezon la Rangers
- 6.000.000 de euro este cota lui Ianis Hagi, potrivit site-ului oficial Transfermarkt
Evoluţiile sale i-au atras atenţia lui Monchi, directorul sportiv al Sevillei, cel care doreşte să-l transfere în această perioadă de mercato. Ianis mai are contract cu Rangers pentru încă trei sezoane, până în iunie 2024.
Sevilla nu este singura echipă care s-a interesat de Hagi Jr.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, rangers