Ianis Hagi trăieşte o etapă frumoasă din cariera sa aflată la început de drum, la Rangers. Decarul naţionalei României a cucerit conducerea clubului scoţian, care a decis să îl cumpere de le Genk.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre inimile suporterilor, care în majoritatea lor îşi arată susţinerea faţă de unul dintre cei mai promiţători tineri fotbalişti ai României. Iar lucrul acesta se vede mai ales din faptul că Ianis a devenit imaginea clubului!
Într-o postare în care anunţă un nou sponsor ce va apărea pe mâneca tricourilor echipei, Rangers l-a selectat tocmai pe Hagi Jr. să apară în poza oficială în care se anunţă acest parteneriat. Fără îndoială, este un semn care arată că românul este apreciat atât de conducerea clubului, cât şi de suporteri.
”#RangersFC este încântată să confirme că Tomket Tyres este noul partener al echipei noastre pentru următoarele două sezoane, începând cu sezonul 2020/21”, se arată pe contul de Twitter al formaţiei scoţiene.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
#RangersFC are delighted to confirm Tomket Tires as a new sleeve partner for the next two seasons, commencing for the 2020/21 season.
— Rangers Football Club (@RangersFC) July 28, 2020
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, rangers, romania