Internaţionalul român Ianis Hagi (26 de ani) a fost răsfăţat cu laudele după victoria celor de la Rangers contra celor de la Hearts.
Complimente pentru Ianis Hagi: ”A fost disciplinat”
Rangers s-a impus pe terenul celor de la Hearts, scor 3-1, în etapa a 26-a din prima ligă a Scoţiei.
Ianis Hagi a fost unul dintre cei mai implicaţi jucători ai echipei din Glasgow. Românul provocat cele două autogoluri ale lui McCart.
Prin urmare, datorită prestaţiei bune pe care a avut-o, tricolorul a fost printre jucătorii remarcaţi de presa din Scoţia în această partidă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Lui Ianis Hagi i s-a cerut să joace în flancul stâng, având în vedere că Rangers duce lipsă de opţiuni în acea zonă a terenului.
În ciuda tentaţiei de a pătrunde spre interior, în prima repriză în special, Hagi a fost disciplinat şi a fost de multe ori izolat împotriva fundaşului lui Hearts.
A expediat o centrare joasă, care a dus la primul autogol al lui Jamie McCart şi a dus-o pe Rangers în avantaj, iar pasa în profunzime a lui Ianis Hagi a fost cea care l-a făcut pe fundaş să trimită din nou în propria poartă, la al treilea gol al lui Rangers.
A primit cartonaşul galben pentru o intrare întârziată, după ce a pierdut o minge într-o zonă periculoasă în prima repriză”, au notat cei de la Rangers News.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Au avut cuvinte de laudă şi cei de la Glasgow World: ”A făcut diferenţa şi a dus-o pe Rangers în avantaj. S-a duelat cu tânărul Adam Forrester în partea stângă.
A trimis o minge bună prin care a deblocat scorul. A avut un impact aproape instant şi l-a forţat pe McCart să comită o eroare costisitoare”.
Ianis Hagi a jucat 20 de meciuri în acest sezon în toate competiţiile pentru Rangers şi a contribuit cu patru goluri şi cinci pase decisive.
- Citește și
- Udinese, cu Răzvan Sava integralist, victorie de senzaţie contra lui Empoli. Ce intervenţii a avut portarul român
- Real Madrid va contesta eliminarea lui Bellingham. Englezul nu l-ar fi insultat, de fapt, pe arbitru
- La doar o lună de la transfer, fundaşul vrea să câştige un trofeu în Giuleşti. Denis Ciobotariu nu a stat pe gânduri: "Putem” | VIDEO
Afla mai multe despre: ianis hagi, stranieri, rangers