You are here:

Încă o veste bună! Un campionat important din Europa va reîncepe în această lună

Încă o veste bună! Un campionat important din Europa va reîncepe în această lună
Comentarii

Campionatul Cehiei, întrerupt la mijlocul lunii martie din cauza pandemiei de coronavirus, se va relua la 23 mai, a anunţat, marţi, liga profesionistă (LFA), informează lequipe.fr.

"Liga a aprobat reluarea primelor două divizii. Sezonul se va relua sâmbătă, 23 mai, cu meciul din prima divizie dintre FK Teplice şi Slovan Liberec", a precizat LFA.

Din sezonul regulat al primei ligi mai sunt de disputat şase etape.

Pe primul loc se află Slavia Praga, echipa la care evoluează Nicuşor Stanciu, cu 58 de puncte, după 24 de etape, urmată de Viktoria Plzen, cu 50 de puncte, şi de Jablonec, cu 40 de puncte. Sparta Praga, formaţia portarului Florin Niţă, ocupă locul 9, cu 35 de puncte.

În Cehia, au fost înregistrate până în prezent 8.198 de cazuri de infectare cu Sars-CoV-2 şi 283 de decese, la o populaţie de 10,5 milioane de locuitori.

Afla mai multe despre: cehia 

viewscnt
Articole similare