Mijlocaşul central român Daniel Boloca (20 de ani) este pe cale să semneze cu formaţia de ligă secundă din Italia, Crotone. Actualmente în Serie D, la Fossano, Boloca merge în Serie B să lupte cu Crotone la promovarea în Seria A.
Fotbalistul Daniel Boloca, născut în Italia, la Chieri, cu dublă cetăţenie italiană + română şi-a făcut junioratul la Juventus Torino. În 2016, pe vremea când avea 16 ani a ales să plece din Italia şi să evolueze la formaţia slovacă Tatran Presov, unde avea să bifeze primele sale 5 minute din cariera de profesionist.
Nu a putut sta mult timp departe de Italia, aşa că s-a întors un sezon mai târziu. A semnat direct în Serie D, cu Romanese Calcio. A marcat un gol în cele 9 prezenţe ale sale. Sezonul următor s-a mutat la Pro Sesto, dar fiindcă nu a beneficiat de şanse, s-a transferat în iarnă la Francavailla.
Din acest sezon, Boloca evoluează pentru Fossano, are 15 partide jucate, toate ca integralist, iar formaţia sa este pe locul 4, la două puncte în spatele liderului Sanmremese.
Evoluţiile bune au atras atenţia scouterilor de la Crotone, formaţie care se află pe locul 7 în Serie B, la două puncte în spatele locului doi, ultimul ce duce direct în Serie A, ocupat surprinzător de Pordenone. Crotone va încerca să realizeze transferul lui Boloca în această perioadă de transferuri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La Crotone evoluează fostul jucător al Barcelonei, Maxi Lopez, şi fostul jucător al celor de la CFR Cluj, Tomislav Gomelt.
- Fratele său, Gabriele Boloca (18 ani), şi-a făcut şi el junioratul la Juventus Torino, iar în prezent evoluează la Bologna Primavera.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.