U Cluj nu a reuşit să promoveze nici în sezonul trecut, iar echipa condusă de Erik Lincar se întăreşte pentru campionatul următor.
Numele celui de-al treilea transfer concretizat este Costinel Gugu, fundaş central în vârsta de 28 de ani. El a debutat la nivelul primei ligi în sezonul 2010-2011, la FC U Craiova. Fotbalistul a fost selecţionat la naţionala României U19 şi U21. Jucătorul a evoluat ASA Târgu Mureş şi a pus umărul la promovarea echipie în primul eşalon al fotbalului românesc.
Gugu a făcut apoi pasul în afară şi s-a transferat la Le Havre în liga a doua franceză, unde a bifat 3 prezenţe. La jumătatea sezonului 2015-2016, a revenit în ţară la CS Mioveni. El a devenit om de bază pentru echipa din Argeş şi a evoluat timp de două sezoane pentru ei.
Fundaşul s-a transferat apoi la FC Argeş, iar după doar un an, a ajuns la FC U Craiova, echipă cu care a reuşit promovarea sezonul trecut în prima ligă. În ediţia trecută de Liga 2, el a strâns 24 de partide şi a fost căpitanul echipie lui Adrian Mititelu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: u cluj