Izolarea la domiciliu e complicată pentru toată lumea. Cu ce îţi ocupi timpul, ce faci să nu îţi pierzi minţile într-o perioadă în care ştirile sau discuţiile despre pandemia cu noul Coronavirus ne-au acaparat cea mai mare parte a timpului?
Unii se refugiază în lectură, alţii în filme sau seriale, pentru unii cărora spaţiul le permite, mişcarea este soluţia. O variantă pentru noi ăştia înnebuniţi după sport ar fi revederea/retrăirea unor meciuri dragi, documentare celebre despre atleţi faimoşi sau răsfoirea unor biografii sau autobiografii celebre.
Cum nu cunosc om mai pasionat de sport şi cu o memorie mai bună a evenimentelor care au marcat istoria recentă a fotbalului decât prietenul meu şi expertul Telekom Sport, Basarab Panduru, l-am rugat să-mi dezvăluie “playlistul” lui din Champions League pentru perioada asta.
Cele mai tari meciuri din Champions League. Alegerile lui Basarab Panduru
Silviu Samuilă: Pandi, salut! Şapte zile, şapte meciuri din UCL. Cam asta ar fi provocarea mea. Cu ce omorâm plictiseala luni?
Basarab Panduru: Sunt multe şi nu e uşor de ales. Să începem însă cu finala din 2014, Real - Atletico. Am fost pe stadion la Lisabona şi aş vrea să analizez finalul cu golul lui Ramos, dar mai ales sunt curios cum s-au văzut la televizor prelungirile. Îmi aduc aminte cum, pur şi simplu, jucătorii lui Atletico nu mai puteau alerga. Erau morţi după efortul din primele 90 de minute. Poate nu a fost cea mai frumoasa finală, dar finalul a fost dramatic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Silviu Samuilă: Bun, luni e ziua Realului. Marţi e Barca?
Basarab Panduru: Da. Marţi aş vrea să revăd semifinala din 2015, Barcelona - Bayern 3-0. Meciul ăla e pe listă mai ales pentru golul lui Messi de 3-0 când îl face pe Boateng să cadă în fund. Era o echipă a Barcelonei foarte puternică cu Messi, Suarez şi Neymar în mare formă, iar partida aia a fost specială, pentru că toţi voiam să vedem ce va face Guardiola ca adversar pe Camp Nou.
Silviu Samuilă: Ai ceva anglo-saxon pentru miercuri?
Basarab Panduru: Nu pot să pricep cum a pierdut Tottenham acasă 7-2 cu Bayern în sezonul ăsta! O echipa antrenată de Pochettino să primească atâtea goluri…Mi s-a părut incredibil. Ar fi alegerea mea pentru miercuri. Gnabry a facut un meci mare, a dat patru goluri, iar repriza aia a doua e una dintre cele mai frumoase din acest sezon.
Silviu Samuilă: Ne apropiem de weekend. Ma gândesc că lăsăm pentru sâmbătă şi duminică cele mai tare meciuri. Joi şi vineri ce propui?
Basarab Panduru: Două partide de anul trecut: Manchester City - Tottenham (4-3) şi Ajax - Tottenham (2-3). Ţin minte cum Pochettino contesta introducerea VAR, iar în partida aia cu City tocmai arbitrul video l-a dus în semifinale. A marcat Llorente dintr-un corner despre care s-a vorbit foarte mult după meci, iar apoi lui Aguero i-a anulat poate cel mai dramatic gol din istoria Champions League. La Ajax - Tottenham ţin minte cursa aia a lui Lucas Moura la golul de 2-1. Ştiam că are viteză, dar acolo mi s-a părut că îl văd pe Usain Bolt, nu pe Moura. Iar în final să mai aibă şi luciditatea să înscrie în ultimul minut al prelungirilor…FANTASTIC!
- REZUMAT VIDEO Manchester City - Tottenham 4-3 CLICK AICI
- REZUMAT VIDEO Ajax - Tottenham 2-3 CLICK AICI
Silviu Samuilă: Am aşa o banuială cam ce urmează pentru sâmbătă şi duminică.
Basarab Panduru: Nu ai cum să nu vrei să revezi Liverpool - Barcelona 4-0. Nu mă gândeam niciodată că Barca ar putea să piardă calificarea dupa 3-0 în tur. Nu mai zic, să o păţească şi în 90 de minute. Faza cornerului acela e de analizat. Incredibil că la un asemenea nivel, în afară de Pique, să nu urmărească nimeni mingea. Las la sfârşit Barcelona - PSG 6-1. De la Barca te poţi aştepta la orice, mai ales pe Camp Nou. E capabilă să răstoarne orice rezultat, dar să se întâmple ceea ce s-a întâmplat în ultimele 10 minute, mi s-a parut incredibil. Ţin minte că PSG a legat foarte puţine pase spre final, iar jocul ăla e clar unul pe care nu îl poţi uita.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Material realizat de: Silviu Tudor Samuilă