Istvan Kovacs, ”centralul” în vârstă de 35 de ani, face, într-un interviu acordat site-ului FRF.ro, o analiză la rece asupra situaţiei create de pandemia COVID-19: „Şi după ridicarea restricţiilor va trebui să ne protejăm pe noi şi pe cei din jur”. Pentru Istvan Kovacs, această perioadă înseamnă, în plan profesional, sesiuni video şi pregătire fizică. Totul la Carei, acasă, de unde aşteaptă reluarea fotbalului.
Cum vede un arbitru această perioadă lipsită de competiţii, cu numeroase restricţii?
Îmi lipseşte mult atmosfera din teren, de la meciuri, îmi lipsesc colegii şi libertatea de mişcare. Este o perioadă care îmi doresc să treacă mai repede. Respect toate măsurile impuse de autorităţi, mă antrenez în casă şi sunt nerăbdător să reîncep activitatea.
Exceptând vacanţa dintre sezoane şi pe cea de iarnă, ai mai avut vreodată vreo pauză atât de mare de fotbal?
De la vârsta de 11 ani, când practic a început viaţa mea în fotbal, niciodată nu am avut o pauză atât de lungă în activitatea mea.
Enumerai mai devreme lucrurile care îţi lipsesc. Ce ai pune pe primul loc?
Cred că libertatea de mişcare. Eu eram obişnuit într-un anume fel, fiind mereu pe drumuri, deplasări la meciuri, delegări la jocuri internaţionale. În acelaşi timp, sunt conştient că viaţa după pandemie nu va mai fi la fel. Cel puţin până nu se găseşte un vaccin eficient, poate chiar în următorii doi ani. Până atunci vom fi nevoiţi să păstrăm distanţa socială chiar dacă restricţiile de mişcare vor fi treptat ridicate. Ca o părere personală, cred că în 2020 nu vom mai avea spectatori pe stadioane. Dar sper din tot sufletul să mă înşel.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Când nu aveai delegări urmăreai multe la meciuri la televizor?
Da, mă uitam aproape zilnic la meciuri. La fiecare final de săptămână urmăream mai multe meciuri pe zi. Fotbalul e viaţa mea.
Ai vreun campionat preferat?
Spun doar că îmi plac echipele puternice ale Europei, cele care aduc ceva nou în fotbal.
Cum decurg videoconferinţele arbitrilor
Acum, arbitrii participă săptămânal la seminarii online. Cum decurg?
Încă de când au fost întrerupte competiţiile am rămas în contact cu conducere CCA, cu colegii mei, prin intermediul videoconferinţelor. E plăcut să îi revezi pe toţi, chiar dacă doar pe un ecran. La fiecare întâlnire primim câte un meci pe care trebuie să îl vizionăm şi să îl analizăm din perspectiva deciziilor luate de arbitru. Apoi, la seminar, dezbatem împreună şi interpretăm fiecare fază. De fiecare dată avem şi teme legate de arbitrajul video, rămâne de văzut cum toată această pauză va afecta introducerea acestui sistem şi la noi. Sunt întâlniri interactive, realizate pe grupuri, pentru a fi cât mai eficienţi.
Cu UEFA ai comunicat în perioada aceasta?
Şi cu Comisia de Arbitri UEFA avem şedinţe săptămânale. Ne prezintă situaţii de joc, avem quiz cu răspunsuri online. Ne trimit materiale, clipuri video, explicaţii pentru a ne menţine mental la un nivel ridicat pentru momentul când competiţiile vor fi reluate. Trebuie să fim pregătiţi pentru că, după ce se ridică restricţiile şi ne vom reîncepe activitatea, în continuare nimeni nu va fi blând cu arbitrii şi nu va accepta ca aceştia să greşească.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Există câteva modificări recente ale Legilor Jocului operate de IFAB. Ce părere ai despre ele?
Urmează să ne familiarizăm şi noi cu ele în următoarea perioadă. Pot spune doar că au fost implementate în beneficiul fotbalului, pentru ca publicul spectator să înţeleagă mai bine deciziile arbitrilor. De multe ori, o persoană are oportunitatea de a vedea în mai multe rânduri o fază la televizor şi tot să nu reuşească să îşi dea seama care e decizia corectă. Arbitrul are doar o fracţiune de secundă şi o singură şansă să facă acest lucru.
“Arbitrajul nostru are un progres important”
Ce program de pregătire urmezi?
Avem un program special realizat împreună cu preparatorul fizic al arbitrilor. Lucrăm săptămânal, ne vedem online. Lucrez mai ales pentru întărirea musculaturii şi menţinerea tonusului pentru perioada precompetiţională. De asemenea, eu lucrez şi cardio pe bicicleta din casă. Dar este greu să înlocuieşti antrenamentele de pe terenul de joc. Trebuie însă să lucrăm pentru a nu pierde toată pregătirea de iarnă pe care am făcut-o.
Unui arbitru ce perioadă de timp îi va fi necesară înaintea reluării competiţiei?
Una similară cu cea necesară jucătorilor. Va mai fi o problemă în această perioadă, lipsa meciurilor amicale, reflexele poate nu vor fi la fel. Până la urmă, cel mai bun antrenament este la joc, chiar şi unul de pregătire. Din punct de vedere fizic, un arbitru trebuie să fie la acelaşi nivel cu jucătorii, trebuie mereu să fii la 10-15 metri de fază, să urmăreşti îndeaproape jocul.
Rămâne un obiectiv participarea la EURO după ce s-a mutat în 2021?
Nu îl pot numi obiectiv, este dorinţa mea şi ar fi un important pas înainte în cariera mea. Până acolo, e de remarcat progresul arbitrajului românesc în ultimii ani. E impresionant faptul că România are doi arbitri între primii 26 din Europa. Spre exemplu, Italia, care are un campionat mult mai puternic, are doar un arbitru în ”Elite”. Doar 6 ţări de pe continent mai sunt în situaţia României.
Un “ajutor de bucătar” foarte realist
Cum îţi ocupi restul timpului, ce faci când nu te antrenezi, când nu ai seminarii?
Mă uit la filme, citesc. Am mai mult timp să povestesc la telefon şi în mediul virtual cu prietenii din copilărie. Am mai mult timp pentru persoanele din jurul meu. Gătesc împreună cu prietena mea. De fapt, eu sunt mai mult ajutor în bucătărie.
Te-a schimbat în vreun fel această perioadă petrecută în izolare?
Ştiu să apreciez mult mai bine acele lucruri mărunte care altcândva poate treceau neobservate. Sunt mult mai atent la relaţiile cu persoanele din jurul meu.
Care e primul lucru pe care îl vei face când totul va reveni la normal?
Această normalitate va fi una aparentă la început. Încă va exista riscul de a te infecta şi după ce vor fi ridicate restricţiile. Eu voi continua să mă protejez şi să îi protejez pe cei din jurul meu. Probabil lucrurile nu vor reveni la starea de dinainte o bună bucată de timp. Eu de regulă sunt o persoană optimistă, dar, în acelaşi timp, privesc lucrurile cu obiectivitate. Situaţia nu se va rezolva peste noapte, aşa că în viitorul apropiat nu ne vom putea bucura de traiul nostru normal. Tocmai de aceea, îi îndemn pe toţi românii să continue să respecte măsurile impuse de autorităţi şi toate recomandările acestora şi să aibă grijă de ei şi de cei din jur. Doar împreună, cu responsabilitate, putem trece peste această pandemie.
Afla mai multe despre: frf