Ioan Andone are planuri mari la FC Voluntari. Noul manager general a transferat 14 jucători în această vară şi îşi doreşte ca echipa sa să se claseze, la finalul sezonului regular, pe loc de playoff.
Clasarea în primele şase echipe! Acesta este obiectivul îndrăzneţ pe care Ioan Andone şi l-a propus la FC Voluntari. După salvarea cu emoţii de la retrogradare, în sezonul trecut, gruparea ilfoveană speră acum să stea la ”masa bogaţilor”, în playoff-ul Ligii I.
”Au fost jucători la final de contract, nu au fost fotbalişti cărora să li se rezilieze contractele. Din jucătorii care îşi terminau înţelegerile, doar lui Lazăr i s-a prelungit contractul. Ceilalţi sunt jucători noi, asta pentru că a fost greu în campionatul trecut. După ce câştigi Cupa şi Supercupa, ajungi să te salvezi cu noroc la baraj cu Târgovişte. Trebuie ceva nou. S-ar putea să mai vină unul sau doi jucători, luni vom definitiva lotul”, a spus Ioan Andone despre schimbarea la faţă a Voluntariului.
Andone a discutat şi despre situaţia lui Adrian Mutu, anunţând că ”Briliantului” i s-a transmis notificare pentru rezilierea contractului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Ştiu că are notificare. Notificare, adică ruperea contractului. Atât ştiu. Dacă vine, îl aştept cu mare drag. Acum sunt şi şeful lui. Trebuie să-l învăţ câte ceva”, a spus Andone.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ioan andone, voluntari, mutu,