Ioan Niculae a anunţat că a plătit restanţele salariale şi le promite jucătorilor prime importante dacă vor câştiga Cupa României.
”Nu vom mai discuta de datorii până la ora finalei. Restanţele pe două luni au fost deja achitate, iar diferenţa sper să o plătim până vineri. Sincer, n-am mai vrut pur şi simplu să aud de fotbal după acea înfrângere acasă cu Viitorul, 1-4.
Făcusem eforturi deosebite pentru licenţiere, vorbisem şi cu echipa, dar felul în care au evoluat în acel meci m-a dezgustat. M-a enervat. Şi dacă fotbaliştii au dreptul să intre în grevă când nu le convine ceva, eu, ca patron, de ce n-aş avea voie să procedez la fel când am constatat că nu jucăm nimic?! Dacă cereţi numai bani, daţi voi bani!”, a spus Ioan Niculae pentru Gazeta Sporturilor.
Giurgiuvenii vor primi o primă importantă dacă se vor impune în finala Cupei României în faţa Viitorului: ”Sumele sunt trecute în contract şi, indiferent dacă au salarii de 3.000, 4.000 de euro, toţi vor încasa minimum 10.000 de euro net de om dacă bat Viitorul”, mai spus Niculae pentru sursa citată.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ioan niculae, astra giurgiu