Gazzetta dello Sport a anunţat că Aurelio Andreazzoli va fi demis de la conducerea tehnică a echipei Genoa, unde este legitimat şi Ionuţ Radu.
Andreazzoli a preluat-o pe Genoa la 1 iulie, când a semnat un contract pe doi ani, după plecarea lui Cesare Prandelli.
Sub conducerea antrenorului de 65 de ani, rezultatele au fost foarte slabe. Echipa genoveză este pe locul 19, penultimul, cu doar cinci puncte obţinute în opt etape.
Ultima înfrângere, scor 1-5, în deplasare, cu Parma, suferită duminică, va pune probabil capăt mandatului antrenorului, iar Gazzetta delo Sport precizează că anunţul demiterii ar putea fi făcut chiar astăzi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Potrivit sursei citate, Gennaro Gatusso a refuzat a doua oară să antreneze Genoa. În aceaste condiţii, preşedintele Enrico Preziosi s-a orientat către Massimo Carrera, cu care a avut deja o întâlnire.
Tehnicianul de 55 de ani are puţină experienţă ca antrenor principal. Carrera a fost o scurtă perioadă pe banca echipei Juventus, când Antonio Conte şi secundul său Angelo Alessio au fost suspendaţi, în 2012, pentru că nu au raportat meciuri aranjate de care au avut cunoştinţă.
De atunci, Massimo Carrera a fost asistent la naţionala Italiei şi la Spartak Moscova. La gruparea rusă, Carrera a devenit principal în vara anului 2016, reuşind cea mai mare preformanţă din cariera lui, titlul la finalul sezonului 2016/2017. În 2018, după mai multe rezultate slabe, el a fost demis.
Pe lista lui Preziosi pentru postul de antrenor al "grifonului" mai sunt Francesco Guidolin, Gigi Di Biagio (prezent, duminică, în tribune la meciul cu Parma), Thiago Motta şi Davide Nicola.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ionut radu, genoa, serie a