You are here:

Irina Begu n-a avut nicio şansă cu Şarapova şi a părăsit turneul de la Tianjin încă din primul tur

Irina Begu n-a avut nicio şansă cu Şarapova şi a părăsit turneul de la Tianjin încă din primul tur

Tenis

Comentarii

Irina Begu, locul 57 WTA şi cap de serie numărul 9, a fost eliminată de rusoaica Maria Şarapova, numărul 86 mondial, în primul tur al turneului de la Tianjin.

Şarapova, beneficiară a unui wild card, s-a impus cu scorul de 6-4, 6-2, într-o oră şi 22 de minute. Meciul ar fi trebuit să se dispute marţi, însă a fost amânat din cauza ploii.

Acesta este al treilea eşec al Irinei Begu în tot atâtea confruntări cu Maria Şarapova, după înfrângerile de la Madrid, din 2012, şi din turul al treilea de la Wimbledon, din 2015.

Maria Şarapova a pătruns zilele trecute pentru prima dată în Top 100 WTA, după ce şi-a reluat activitatea în urma expirării suspendării pentru dopaj. Învinsă săptămâna trecută de Simona Halep, în optimi la Beijing, rusoaica a urcat 18 poziţii în clasament, până pe locul 86.

Participarea în primul tur la Tianjin este recompensată cu 3.026 de dolari şi un punct WTA.

Afla mai multe despre: irina begumaria sharapovatenistianjinchinaturneu 

viewscnt
Articole similare