Barcelona se pregăteşte de un nou transfer spectaculos, după ce a bifat, în ultimele perioade de mercato, mutări record precum Dembele sau Coutinho. Catalanii au pus deja totul la punct pentru viitorul ”extraterestru”.
Presa din Spania notează că Antoine Griezmann s-a înţeles cu Barcelona şi va sosi, în vară, pe Camp Nou. Trupa blaugrana va plăti 100 de milioane de euro pentru serviciile starului de la Atletico Madrid.
Griezmann a fost dorit cu insistenţă şi de Real Madrid sau Manchester United, dar atacantul francez a preferat să meargă la Barcelona, acolo unde va avea o concurenţă serioasă. Cel mai probabil, dacă mutarea se va realiza, Dembele ar urma să fie cel care sare din schema lui Valverde.
”Îşi caută deja casă prin Barcelona, mai mulţi apropiaţi au confirmat asta”, este informaţia după care ziariştii din Spania se ghidează atunci când dau la sigur mutarea lui Griezmann.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: messi, griezmann, barcelona, transfer