Într-un interviu cu Telekom Sport, Istvan Kovacs a dezvăluit un incident neplăcut petrecut în urma unui meci mai slab făcut de arbitru.
La doar câteva zile înainte de a acorda un interviu pentru Telekom Sport, Istvan Kovacs a fost la centrul duelului dintre Barcelona şi Napoli, din Europa League.
Unul dintre cei mai bine cotaţi arbitri români, alături de Ovidiu Haţegan, Istvan Kovacs a condus deja peste 300 de partide în Liga 1.
Doar Alexandru Tudor, Cristi Balaj şi Sebatsian Colţescu au avut o carieră mai longevivă în primul eşalon, iar Istvan Kovacs nici nu este aproape de finalul carierei sale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, orice central mai greşeşte, aşa cum este uman, iar erorile făcute îi ajută pe arbitri să devină mai atenţi şi să se dezvolte.
Pe unii fani îi ia valul atunci când se simt neîndreptăţiţi, iar Istvan Kovacs a povestit un eventiment neplăcut, petrecut în urma unui meci mai slab făcut.
Arbitrul a dezvăluit că a ajuns la maşina sa, care era spartă şi zgâriată, probabil de suporterii nemulţumiţi de prestaţia sa.
Istvan Kovacs s-a trezit cu ”maşina spartă” în urma unui meci
Kovacs nu a părut prea afectat de incident în schimb, dar a recunoscut că anumite greşeli te pot urmări în cariera de arbitru.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”S-a întâmplat să mă trezesc cu maşina spartă şi cu maşina zgâriată, sunt lucruri pe care nu le poţi controla. Peste erori se trece foarte greu.
Asta diferă de la personă la persoană. Sunt cazuri în care unii reuşesc să treacă peste şi continuă să aibă o carieră frumoasă, şi alţii care sunt retrogradaţi şi se lasă de arbitraj.
Încerc să invăţ din greşeli, să nu pun mare accent, să caut care a fost motivul pentru care am comis acea greşeală şi pe viitor să evit o poziţionare greşita.
Sau, dacă vorbim de decizii subiective, acolo e percepţia arbitrului la momentul respectiv, acolo este greu de schimbat ceva, dar dacă am luat o decizie pentru că nu am avut cea mai buna poziţie, da, atunci îmi reproşez.
Pentru că aş fi putut să fac mai mult ca să am un unghi deschis în care să iau decizia cea mai bună”, a declarat Istvan Kovacs, pentru Telekom Sport.
Interviul integral cu Istvan Kovacs poate fi urmărit pe canalul de YouTube Telekom Sport România, miercuri, de la ora 20:30.
- Citește și
- Răzvan Burleanu n-are contracandidat la preşedinţia FRF! Cum explică situaţia
- Planuri măreţe ale celor de la FRF! O nouă competiţie are să fie înfiinţată în România: ”Câteva precizări importante”
- Horaţiu Moldovan a vorbit despre posibila înlocuire a lui Mihai Iosif cu Adrian Mutu la Rapid + Ce spune despre play-off
Afla mai multe despre: istvan kovacs