You are here:

Jesualdo Ferreira, noul antrenor al echipei Santos, după plecarea lui Jorge Sampaoli

Jesualdo Ferreira, noul antrenor al echipei Santos, după plecarea lui Jorge Sampaoli
Comentarii

Antrenorul portughez Jesualdo Ferreira a fost numit la conducerea tehnică a echipei braziliene Santos, informează lequipe.fr.

În vârstă de 73 de ani, Ferreira a semnat un contract valabil un sezon. El a mai antrenat, printre altele, echipele Benfica Lisabona, Braga, Boavista, FC Porto, Malaga, Sporting Lisabona şi, ultima dată, Al-Sadd, din Qatar.

La Santos, Jesualdo Ferreira îl înlocuieşte pe tehnicianul argentinian Jorge Sampaoli, care a demisionat din funcţia de antrenor principal după ce echipa a ocupat locul 2 la finalul Serie A braziliene.

Fostul selecţioner al Argentinei şi al statului Chile, în vârstă de 59 de ani, a preluat echipa braziliană în decembrie 2018 şi avea contract până la finalul anului 2020.

Dar el a decis să demisioneze după un conflict cu preşedintele clubului, Jose Carlos Peres, tehnicianul fiind nemulţumit de faptul că nu a avut la dispoziţie resurse financiare suficiente.

Santos a terminat a doua în clasament, cu 74 de puncte, după Flamengo, 90 de puncte, dar înaintea echipelor Palmeiras - locul 3, tot 74 de puncte, Gremio - locul 4, cu 65 de puncte, Athletico Paranaense - locul 5, cu 64 de puncte, şi Sao Paulo - locul 6, cu 63 de puncte.

Afla mai multe despre: santos 

viewscnt
Articole similare