Juan Laporta, care a mai condus FC Barcelona în perioada 2003-2010, îşi va anunţa, joi, candidatura la preşedinţia grupării catalane, informează marca.com, care citează postul de radio RAC 1.
Cât a fost conducătorul FC Barcelona, echipa a câştigat patru titluri naţionale (2004-2005, 2005-2006, 2008-2009 şi 2009-2010), o dată Cupa Spaniei (2009), de trei ori Supercupa Spaniei (2005, 2006 şi 2009), de două ori Champions League (2006 şi 2009), o dată Supercupa Europei (2009) şi o dată Cupa Mondială a cluburilor (2009).
Laporta este cel care l-a adus la echipă pe antrenorul Pep Guardiola.
În afara lui Laporta, şi-au mai anunţat intenţia de a candida Victor Font, Toni Freixa, Agusti Benedito, Jordi Farre, Fernandez Ala, Xavier Vilajoana şi Pere Riera. Juan Rosell şi Emili Rousaud şi-ar putea anunţa şi ei candidatura în următoarele zile.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În momentul de faţă, Víctor Font şi-a prezentat cel mai mult proiectul, din care ar urma să facă parte Toni Nadal, unchiul tenismenului Rafael Nadal.
Printre provocările următorului preşedinte al FC Barcelona se numără convingerea vedetei Leo Messi să continue la echipă şi redresarea situaţiei economice.
Alegerile pentru funcţia de preşedinte al FC Barcelona vor avea loc cel mai probabil la 17 ianuarie 2021.
Josep Maria Bartomeu a demisionat de la conducerea grupării FC Barcelona, la 27 octombrie, după ce fanii acţionari au strâns numărul necesar de semnături pentru supunerea la vot a unei moţiuni de cenzută împotriva conducerii clubului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: juan laporta, barcelona