You are here:

Jucătorul care a evoluat 19 ani la Dinamo vrea să revină în Ştefan cel Mare: "Aici e casa mea"

Jucătorul care a evoluat 19 ani la Dinamo vrea să revină în Ştefan cel Mare: "Aici e casa mea"

Dinamo București

Comentarii

Dinamo are cel mai slab start de sezon din istoria clubului, cu numai 21 de puncte adunate în 16 etape. Chiar şi aşa, un fotbalist emblematic pentru echipa din Ştefan cel Mare, nu ar spune nu unei oferte venite din partea conducerii.

Florin Prunea şi-a început cariera de fotbalist la juniorii lui Dinamo, în 1977. Cumulat, fostul mare portar şi-a petrecut 17 ani în Ştefan cel Mare. 

"A fost o politică de transferuri falimentară, s-a renunţat la jucători de valoare. Vă dau două exemple: Busuladzic, un fobalist fantastic, care ara terenul, şi Nistor. Şi la el s-a renunţat uşor.

Aş vrea să nu se mai pronunţe numele meu, să nu se mai folosească de numele meu şi să facă tot felul e negocieri cu alţii, să scadă preţul. Eu nu am avut ofertă de la Dinamo până în momentul de faţă. Vin la Dinamo pentru că aici e casa mea. Mă voi întoarce cândva, aici am crescut" - a spus Florin Prunea. 

FC Viitorul a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 4-0 (2-0), echipa Dinamo, în etapa a XVI-a a Ligii I. Meciul a fost marcat de incidente, după ce fanii de la peluze au rupt gardurile şi s-au îndreptat spre tribuna oficială, jandarmii intervenind cu gaze lacrimogene. Golurile au fost marcate de Chiţu '7, Ţucudean '22, Eric '52 şi Vînă '80.

Afla mai multe despre: dinamostefan cel mareflorin pruneafotbal 

viewscnt
Articole similare