Junior Morais s-a înţeles cu Rapid şi va evolua în Liga I din următorul sezon.
Junior Morais a semnat cu Rapid. Cine l-a convis + Ce spune despre un duel împotriva lui Marius Şumudică
Jucătorul a recunoscut că Daniel Niculae a fost omul care l-a convins să semneze cu Rapidul. Cei doi se cunosc şi au relaţie foarte bună.
Niculae, de asemenea, i-a convins şi pe Dragoş Grigore şi Cristian Săpunaru să vină în Giuleşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Junior Morais, prima reacţie după ce s-a înţeles cu Rapid
„Am vorbit cu Nico, am stat o oră cu el şi mi-a explicat tot, mi-a zis proiectul care e la Rapid şi mi-am dat OK-ul şi aştept să ajung cât mai repede să semnăm contractul, să pot să mă antrenez, să văd grupul, băieţii, să încep acest nou drum pentru mine.
Sunt jucători contra cărora am jucat şi cu unii alături de mine, dar aştept să facem o echipă frumoasă, să putem îndeplini obiectivul, să fie totul ok pe final”, a spus Junior Morais pentru ProSport.
„Va fi puţin ciudat, dar asta e viaţa”
Morais va juca împotriva CFR-ului, unde ca antrenor este Marius Şumudică, tehnicianul cu care Morais a lucrat în România la Astra şi a cucerit titlu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Nu, el cred că se bucură că e rapidist şi a vorbit mereu frumos de Rapid. Eu sper să fie totul ok. Va fi puţin ciudat, dar asta e viaţa, trebuie să merg înainte, trebuie să fac cât mai bine ca să mă bucur foarte mult de tot ce fac”, a mărturisit mijlocaşul pentru sursa citată anterior.
Liber către Rapid. Săpunaru s-a despărţit de Kayserispor şi este aşteptat înapoi în Giuleşti
Afla mai multe despre: rapid, junior morais, daniel niculae, marius sumudica