You are here:

L-au demis pe Dică şi acum vor un antrenor din prima ligă. Alesul celor de la FC Argeş pentru banca tehnică

L-au demis pe Dică şi acum vor un antrenor din prima ligă. Alesul celor de la FC Argeş pentru banca tehnică

Liga 2

Comentarii

FC Argeş l-a demis pe Nicolae Dică (44 de ani) şi caută un nou antrenor pentru a o readuce în Superliga.

El e antrenorul pe care FC Argeş vrea să-l pună în locul lui Nicolae Dică. Ultima oară a activat în prima ligă

FC Argeş este în căutarea unui nou antrenor, iar unul dintre numele aflate pe listă este cel la lui Tony da Silva.

Liber de contract în momentul de faţă, tehnicianul portughez ar putea reveni în România pentru a fi cel care îl înlocuieşte pe Nicolae Dică pe banca tehnică a piteştenilor, conform Gsp.

FC Argeş a acumulat doar nouă puncte în primele şapte etape, iar conducerea clubului a decis producerea unui şoc la echipă prin demiterea lui Dică. Astfel, preşedintele clubului, Dani Coman, ar fi luat deja legătura cu Tony pentru a-i propune postul de antrenor la FC Argeş.

Tony da Silva a antrenat-o ultima dată pe Poli Iaşi, pe care a salvat-o miraculos de la retrogradare în sezonul trecut, dar la începutul acestei luni a luat decizia să nu mai continue la cârma echipei din Copou.

După experienţa de la Poli Iaşi, Tony s-a întors în Portugalia şi a fost prezent la meciul Vitoria Guimaraes - Porto, scor 0-3, în campionatul lusitan.

Un alt aspect ce merită a fi menţionat este faptul că, potrivit sursei citate, conducerea piteştenilor nu mai vrea să numească antrenori români care au mai antrenat clubul în trecut.

Afla mai multe despre: argesnicolae dicaliga 2tony da silva 

viewscnt
Articole similare