You are here:

Laurenţiu Reghecampf a ajuns la 7 victorii consecutive pe banca Craiovei: ”La asta s-a referit patronul”

Laurenţiu Reghecampf a ajuns la 7 victorii consecutive pe banca Craiovei: ”La asta s-a referit patronul”

Superliga

Comentarii

CS Universitatea Craiova a învins-o pe CS Mioveni, scor 5-2, în runda cu numărul 14 din Liga 1.

Craiova merge ceas în Liga I. Formaţia are 7 meciuri consecutive fără înfrângere! A ajuns pe locul doi în clasamentul din Liga I, cu 28 de puncte.

"Mă aşteptam să fie greu, veneam după o perioadă în care am marcat foarte multe goluri, am avut meci greu la Baia Mare, iar cei care nu au jucat atunci nu a fost sută la sută, erau puţin ieşiţi din ritm.

O echipă foarte bine organizată, dar golurile primite nu trebuia să le primim, pentru că au fost din greşeli. Le-am spus să aştepte, să verticalizeze, să joace între liniile celor de la Mioveni, pentru că aşa vin ocaziile. Am mai avut ocazii, putea scorul să fie mai mare.

În mare, sunt mulţumit, pentru că sunt conştient că va veni o periodă în care echipa va cădea puţin, pentru că marcăm prea mute goluri. Celelalte echipe sunt mai concentrate când joacă cu noi şi vor apărea şi pentru noi probleme.

Trebuia să uzăm puţin de valoarea individuală şi să încercăm să jucăm mai mult între linii, că de acolo vin nmajoritatea fazelor perciuloase. Fotbal şampanie? Eu cred că ar trebui să vorbim de fotbal şampanie când ridicăm trofeul şi bem şampanie. Cred că la asta se referea şi patronul”,
a declarat Reghecampf.

Întrebat despre Ivan, Reghecampf a mărturisit: "Ivan, cu cât va marca mai mult, cu atât va fi mai interesant pentru echipele care vor să îl cumpere, dar nu e cazu să vorbim acum. El trebuie să fie serios, să facă ce a făcut şi până acum, are foarte multă risipă de efot, acţiuni multe".

Andrei Ivan a devenit primul jucător care înscrie patru goluri în acest sezon. Planurile atacantului: ”Vreau să rămân la Craiova şi să iau titlu”

Afla mai multe despre: universitatea craiovalaurentiu reghecampf 

viewscnt
Articole similare