Sergiu Hanca este pe punctul să se despartă de Dinamo şi să semneze un contract cu gruparea Anorthosis Famagusta, din Cipru, în condiţii financiare excelente.
Mijlocaşul a anunţat că nu mai are de gând să joace pentru Dinamo, în urma scandalului în care a fost implicată soţia sa la meciul pierdut de "câini" în faţa Astrei, scor 1-4, iar ulterior a purtat discuţii cu şefii dinamovişti, în care a fost anunţat că nu va fi lăsat să plece liber de contract.
Imediat, mai multe echipe şi-au manifestat interesul pentru Hanca, însă cea mai tentantă ofertă a venit în această săptâmână, din partea celor de la Anorthosis, anunţă Gazeta Sporturilor.
300.000 de euro pe an de la ciprioţi
Sursa citată notează că Hanca are pe masă un contract spectaculos, în comparaţie cu cel avut de mijlocaş la Dinamo. Mai exact, trupa clasată pe locul 4 în Cipru îi oferă lui Hanca un salariu lunar de 25.000 de euro, adică 300.000 de euro pe sezon.
Pentru ca mutarea să se facă trebuie însă ca Anorthosis să achite către Dinamo 100.000 de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.