Luka Jovic ar putea pleca de la Real Madrid în ianuarie. Două cluburi sunt pe urmele sale
După trei meciuri consecutive în care a fost titular la Real Madrid, sârbul Luka Jovic s-a întors pe banca de rezerve. Atacantul a bifat meciuri ca titular în duelurile cu Betis, Valladolid şi Şahtior Doneţk din UEFA Champions League, dar ulterior a redevenit rezerva lui Karim Benzema.
Potrivit englezilor de la Mirror, Jovic este foarte aproape de despărţirea de Real Madrid. Sursa citată scrie că Leicester şi West Ham United îl vor sub formă de împrumut pe atacant din luna ianuarie.
O situaţie dificilă pentru Jovic care este pus în faţa ideii de rezervă la Real Madrid şi a posibilităţii de a părăsi echipa la care visa să joace, pentru a căuta minute. Spaniolii scriu că Zinedine Zidane l-ar fi anunţat deja pe Jovic că situaţia sa nu este cu mult diferită de cea din sezonul trecut, semn clar că sârbul este văzut doar ca o rezervă a lui Karim Benzema. Luka Jovic pare mai tentat ca niciodată să plece de pe Santiago Bernabeu, dar ar fi transmis conducerii clubului că vrea să o facă definitiv, mai scrie presa engleză.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: luka jovic