Juventus Bucureşti a reuşit o nouă victorie, 1-0 la Voluntari şi continuă cursa pentru salvarea de la retrogradare. Marius Baciu este de părere că emoţiile ar fi fost mai mici acum dacă jucătorii săi dădeau dovadă de mai multă concentrare în unele meciuri pe care le-au pierdut.
Juventus reuşise o singură victorie în prima parte a sezonului, dar în play-off are deja trei succesuri şi speră la salvarea de la retrogradare. Victoria cu FC Voluntari a adus-o şi mai aproape de obiectiv. Marius Baciu recunoaşte că nu are un lot de calitate la dispoziţie, dar spune că, chiar şi aşa, ar fi putut să scoată mai multe puncte din unele meciuri.
”Cred că puteam mai mult dacă nu ne credeam prea fotbalişti în celelalte meciuri. Pentru că am reuşit meciuri bune primele trei echipe din play-out. Eram obligaţi să ne facem treaba aşa cum putem noi mai bine. Nu cred că avem suficientă calitate să jucăm pe ataca poziţional ş.a.m.d Deocamdată. Dar, cu un joc simplu şi cu o bună organizare am reuşit să câştigăm astăzi. A fost un meci cu o încărcătură foarte mare deoarece veneam după trei înfrângeri cu echipe. Am încercat să le aduc aminte de meciurile pe care le-am făcut cu Dinamo, cu FC Botoşani... Dacă se poate în acele meciuri, de ce să nu putem şi cu adversari mai slabi cotaţi?”, a declarat Marius Baciu pentru Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Antrenorul lui Juventus Bucureşti i-a urat succes lui Adi Mutu, adversarul său de astăzi, care se află la prima aventura ca antrenor: ”Eu îi urez mult succes, sunt convins că va reuşi. Este greu să faci ceva în trei etape, dar am văzut altă atitudine la Voluntari”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marius baciu, fc voluntari, juventus, liga 1