FC Botoşani a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-1), pe CS Universitatea Craiova, în etapa a VII-a a play-off-ului Ligii I.
Craiova a avut doi jucători eliminaţi, unul, Vătăjelu, pentru două cartonaşe galbene, şi celălalt, Bancu, pentru că l-a călcat pe Florescu, aflat la pământ, apoi a vrut să-i dea un cap în figură lui Jonathan Rodriguez.
”Nu sunt evoluţii dintre cele mai bune. Ştim că lumea este dezamăgită, dar nu avem altceva de făcut decât să continuăm să jucăm şi să sperăm. Trebuie să scoatem maxim din fiecare meci, iar partida viitoare să o câştigăm. Nu ne gândim la campionat, ne gândim cum să facem să ieşim din această situaţie. Tot noi trebuie să o facem, mai ales că nu mai e nimic de pierdut. Trebuie să ne consolidăm poziţia a treia şi să câştigăm Cupa României. Acum suntem la cald şi îmi e greu să fac o analiză. Astăzi, la 2-2 am avut ocazii, dacă făceam 3-2, cred că rezistam până la sfârşit, iar discursul meu era diferit. Trebuie să fim însă obiectivi şi conştienţi că nu suntem în cea mai bună perioadă a noastră. Iar fiecare în parte să încerce să-şi aducă aportul pentru rezultatele care trebuiau să vină. Mă aştept ca fiecare echipă care joaca împotriva noastră să joace cu ambiţie” a spus Marius Constantin la finalul meciului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Clasament: 1. CFR Cluj - 45 de puncte, 2. FCSB - 43, 3. Universitatea Craiova – 37, 4. Sepsi – 33, 5. FC Botoşani – 31, 6. Academica Clinceni – 25.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marius constantin