Hermannstadt şi UTA au remizat în primul meci al etapei cu numărul 24 din Superliga, scor 0-0, la capătul unei partide cu multe ocazii de gol.
Măldărăşanu a remarcat inconstanţa echipelor din Superliga: ”Doar Dinamo nu a trecut prin criză”
"Ne doream să câştigăm, sunt două puncte importante. Erau foarte bune acolo, în lupta pentru primele 6. Atât am putut astăzi, în prima repriză am fost moi. Pun acest lucru pe seama unei gripe, avem foarte mulţi jucători răciţi.
În a doua repriză am arătat mult mai bine, am câştigat teren, au intrat foarte bine cei de pe banca. Puteam scoate mai mult, chiar dacă nu am avut ocazii. Poate pe o execuţie. E un 0-0, e un punct, dar asta este acum. E un rezultat echitabil.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cam toate echipele au trecut prin criză, poate Dinamo nu a trecut, când sunt 8 meciuri fără încredere trebuie să-ţi dea încredere, nu trebuie să ne mulţumim cu puţinul. Este o serie bună care ne dă încredere. Trebuie să fim lucizi şi să avem vână cu CFR.
Este normal să nu zică lumea de noi că nu suntem favoriţi la play-off. Petrolul, Sepsi, Rapid au fost mereu acolo, dar nu va fi uşor. Să ştii că datorită unor jocuri bune, aşteptările au crescut. Poate e prea rapid să fac performanţe în cariera mea, însă sper.", a spus Marius Măldărăşanu, după Hermannstadt - UTA 0-0.
Hermannstadt - UTA 0-0
Într-o primă repriză săracă în ocazii, cea mai mare şansă de gol a aparţinut gazdelor, în minutul 44, când Aurelian Chiţu a trimis în bară. În minutul 56 Ianis Stoica a şutat pe lângă poarta arădenilor, iar cinci minute mai târziu Ghezali a irosit o bună ocazie pentru oaspeţi.
S-a încheiat 0-0, un rezultat care nu ajută nici una dintre echipe. Hermannstadt este pe locul 9, cu 31 de puncte, la patru puncte de ultimul loc care duce în play-off, iar UTA e pe 10, cu 27 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- FC HERMANNSTADT: Căbuz – S. Balaure (Antwi 70), Căpuşă, Ionuţ Stoica, Selimovic, Tiago Goncalves – Biceanu (Kujabi 46), A. Ivanov, Murgia – A. Chiţu (S. Buş 70), Ianis Stoica (R. Popescu 70). ANTRENOR: Marius Măldărăşanu
- UTA ARAD: D. Iliev – Dussaut (Râpă 85), I. Conte, Poulolo, Trif – Ghezali (Van Durmen 80), Hrezdac, C. Mihai (R. Cristea 81), Danciu (Zsori 46) – V. Costache, Omondi. ANTRENOR: Mircea Rednic
Afla mai multe despre: superliga, hermannstadt, dinamo