You are here:

Marius Şumudică anunţă că vine la Rapid şi vrea să se bată titlu. "Vin şi cu un preşedinte puternic"

Marius Şumudică anunţă că vine la Rapid şi vrea să se bată titlu. "Vin şi cu un preşedinte puternic"

Fotbal intern

Comentarii

Marius Şumudică s-a despărţit de Rize şi ar putea să se întoarcă în România să o antreneze pe Rapid.

Marius Şumudică a rămas liber de contract după ce a plecat de la Rizespor şi a declarat că va face o pauză de la antrenorat, până în vară. Fostul thenician de la Astra are 50 de ani şi se gândeşte să revină pe banca celor de la Rapid, echipa de suflet, cu care vrea să se bată la titlu.

Cuvinte de laudă pentru Rize din partea lui Şumi

Rize şi Şumi s-au despărţit după ce echipa turcă nu a mai câştigat timp de 8 partide la rând, iar cu toate astea, tehnicianul de 50 de ani nu s-a abţinut la spune cuvinte de laudă la adresa grupării din Super Lig.

"A fost un amalgam, de la lucruri pozitive, la lucruri negative. O echipă foarte bine structurată din punct de vedere administrativ. Rizespor e cel mai bun club la care am lucrat vreodată. Când am venit era în comă, la terapie intensivă.

Erau peste 20 de cazuri de COVID-19, reveneau câte 3-4 jucători, n-am putut să aliniez un 11 de bază, n-aveam timp să pregătesc echipa, jucam din 3 în 3 zile. Am tot tras de mine, am încercat, dar simţeam că energia mea dispare şi nu puteam să-mi implementez filosofia.

Nimeni nu voia ca eu să plec de acolo, oamenii plângeau, aveau nişte planuri cu mine, dar din păcate nu s-au concretizat. E un club pe care nu-l voi uita niciodată. Nu voi mai face niciodată această greşeală, să preiau o echipă din mers. Îmi asum greşeala, dar până la vară vreau să mă odihnesc", a declarat Marius Şumudică pentru ProX.

Condiţiile lui Şumudică ca să se întoarcă la Rapid

Şumudică a anunţat şi faptul că va lua o pauză de la antrenorat, până în vară, dar are ca scop revenirea la echipa sa de suflet, la Rapid. Condiţiile ca Marius să revină în Giuleşti sunt în primul rând acelea ca echipa să promoveze în Liga 1, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, Şumi se gândeşte la o revenire în Turcia.

"Cu siguranţă, Turcia va fi prima opţiune. Sunt în legătură cu mai mulţi impresari, cu conducători de club care vor ca de la vară să preiau echipe de acolo. Puteam să iau oricând cetăţenia turcă, în două zile aveam paşaportul dacă voiam.

În cazul în care Rapidul va promova şi va exista susţinere financiară şi condiţii de muncă bune, să-mi fie acceptat staff-ul şi preşedintele pe care mi-l doresc, Rapid e de luat în calcul. E echipa pe care o iubesc şi inima îmi spune să merg acolo. Rapidul e pe acelaşi palier cu Turcia.

Îmi doresc enorm, îi doresc baftă lui Grig să promoveze. Vreau să-mi fac timp să merg la câteva antrenamente, m-aş duce şi la meciuri dacă pot. Dacă facem o echipă puternică pe care s-o conduc alături de oamenii în care am încredere, aş putea să mă implic şi din punct de vedere financiar, având unele relaţii cu oameni potenţi financiar din Turcia", a mai spus Şumudică pentru ProX.

Marius Şumudică anunţă că vine la Rapid şi vrea să se bată titlu

Pentru ProSport, Marius Şumudică a declarat că în perioada de vacanţă va merge în vizită pe la Rapid şi că şi-ar dori să câştige titlul cu giuleştenii din postura de de antrenor.

"Le-am trimis şi eu un mesaj rapidiştilor şi le-am făcut nişte promisiuni de care sper să mă ţin şi Dumnezeu să mă ţină în putere să muncesc, să mă văd că păşesc pe noua arenă, că mă voi întoarce… Bine, dacă s-a întors Şumudică asta nu înseamnă neapărat că Rapidul a luat campionatul. Dar în momentul în care se va întoarce Şumudică, se va întoarce cu un preşedinte puternic şi dacă vom avea sprijin financiar pentru a crea o echipă ok, cu siguranţă Şumudică se va bate la titlu cu Rapid. Şi îmi doresc enorm, este ceea ce îmi mai doresc în fotbal. Este ultimul lucru pe care vreau să îl realizez în fotbal, sincer spun.

Acum, am 50 de ani, din punct de vedere material sunt ok, nu am niciun fel de problemă. Mental sunt ok. Îmi mai doresc să fac performanţă, dar cea mai mare performanţă pe care mi-aş dori să o realizez, şi atunci sufleteşte ar fi împlinit, este să ridic trofeul de campion din postura de antrenor al Rapidului şi o s-o fac. Este ţelul meu în viaţă şi voi ajunge să fac lucrul ăsta.

O să mă duc la meciuri dacă o să pot să intru şi dacă mi se va permite. O să vreau să mă duc şi la câteva antrenamente, bine, cu acceptul antrenorului, să mă uit, să îi văd. (n.r. Nicolae Grigore a zis că te aşteaptă cu braţele deschise) Da, o să mă duc. Sunt alături de ei, pentru că îi iubesc. E echipa pe care o iubesc, le doresc tot binele din lume şi îmi doresc ca ei să promoveze", a vorbit Marius Şumudică pentru ProSport.

Afla mai multe despre: marius sumudicarapid 

viewscnt
Articole similare