You are here:

Marius Şumudică, pus pe show la conferinţa de presă: ”Punem totul în cârcă lui Şumudică, dar duc! Sunt dromader!”

Marius Şumudică, pus pe show la conferinţa de presă: ”Punem totul în cârcă lui Şumudică, dar duc! Sunt dromader!”

Cupa României

Comentarii

Formaţia Rapid a învins, marţi, cu scorul de 3-0, echipa CS Afumaţi, în etapa a doua a grupei A a Cupei României.

Şumudică, în mare formă la conferinţa de presă: ”Sunt dromader!”

Golurile au fost marcate de Boupendza (23), Grameni (63) şi Emmers (81).

Marius Şumudică, antrenorul echipei Rapid, a fost în mare formă la conferinţa de presă. 

”Clinton nu mai ştiau ăia cum să se mai întoarcă, a recuperat vreo două-trei mingi şi a driblat cinci. Mi-a părut rău că nu a marcat la faza aia. Cu tot respectul pentru cei de la Afumaţi, i-a întors ca pe o omletă, nu mai ştiau unde e mingea.

Să fim corecţi. Dacă nici Clinton şi Boupendza nu au calitate… Aşa suntem noi românii şi i-o punem în cârcă lui Şumudică, dar duc! Sunt dromader, am două cocoaşe (n.r. dromaderul are o singură cocoaşă).

Cred că am făcut un joc plăcut, am avut o sumedenie de ocazii, am marcat, cred că am lovit şi bara de trei ori.

Sunt mulţumit de cum am arătat pe faza ofensivă, ajungem la 8 meciuri fără înfrângere, un golaveraj 15-2, jucătorii au intrat foarte bine şi sunt mulţumit de aportul fiecăruia şi îmi doresc să mă pună în dificultatea de a alege primul „11”.

A venit şi Cristi Săpunaru, le-am spus acelaşi lucru, veniseră un pic aşa supărat după acel semieşec, dar să vedem cât ne va ajuta pe noi punctul acela câştigat cu Petrolul.

De multe ori în viaţa unui fotbalist, tot plâng ei că joacă o dată la 3 zile, dar asta îţi dă şansa, eu cred că am câştigat astăzi şi din punct de vedere moral.

Au fost surprize, echipe de Liga 2 în fotbalul Românesc care au făcut surprize şi au câştigat. De exemplu, îmi pare rău să vorbesc de Universitatea Craiova, i-a bătut Metalul Buzău, nu?

Astăzi, echipa mea a făcut un joc foarte bun. Avem 6 puncte, nu suntem încă calificaţi, ne trebuie un punct cu CFR Cluj, şi în funcţie de rezultatele de mâine.

În momentul de faţă avem un golaveraj de 5-0, în condiţiile în care am jucat şi la Botoşani în deplasare. Ce aş putea să fac mai mult? Probabil să-i bat şi pe FCSB, şi pe CFR, să fi bătut şi Petrolul, atunci ar fi toată lumea mulţumită.

Iată că sunt echipe care s-au desfăcut cu FCSB şi le-a dat cu terenul în cap FCSB-ul. Eu nu m-am desfăcut şi am luat un punct şi nu a avut o ocazie de gol FCSB-ul”, a spus Marius Şumudică, la conferinţa de presă.

Tot marţi, în Cupa României, CSM Reşiţa a învins Sepsi, scor 3-1, iar Farul şi Hermannstadt au remizat, scor 1-1.

Afla mai multe despre: marius şumudicărapidcupa româniei 

viewscnt
Articole similare