Fostul antrenor al echipei Steaua Bucureşti, Massimo Pedrazzini, va fi General Manager al Juventus Academy Bucureşti. Academia de fotbal deschisă de campioana Italiei în România îşi va desfăşura activitatea, din această toamnă, la Baza Sportivă din Complex Agronomie.
Pedrazzini a fost prezentat în cadrul unui eveniment organizat chiar de Ziua Copilului, care a inclus antrenamentul oficial al celor 37 de copii care vor participa, în perioada 11-15 iulie, la Campionatul Mondial al Academiilor de Fotbal Juventus.
Fostul antrenor al Stelei a explicat de ce a ales să se implice în proiectul Juventus Academy Bucureşti: „Am îmbrăţişat cu entuziasm proiectul Juventus Academy Bucureşti, fiindcă ţin foarte mult la componenta educaţională în pregătirea viitorilor campioni. Educaţie, fair-play, spiritul de echipă, performanţa şcolară şi performanţă pe teren, aceste sunt valori Juventus în care credem foarte mult. Pentru că, dincolo de terenul de fotbal, aceste lucruri îi ajută să fie pur şi simplu oameni mai buni”, a spus Massimo Pedrazzini.
La rândul lui, Luigino Pellegrini, omul care a adus metodele de pregătire Juventus în România, a oferit detalii despre componenta educaţională a Academiei de fotbal deschisă de Juventus la Bucureşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Vrem să îi învăţăm pe copiii de la Juventus Academy Bucureşti că, pentru a atinge marea performanţă, în fotbalul de astăzi este nevoie atât de pregătire fotbalistică la cel mai înalt nivel, cât şi de şcoală. Pentru că, în fotbalul de mâine nu va mai fi loc de fotbalişti needucaţi, oricât de talentaţi ar fi aceştia”, a spus Luigino Pellegrini.
La antrenamentul oficial în vederea participării la Juventus Academy World Cup 2019 au fost prezenţi cei 37 de tineri fotbalişti români care vor reprezenta România la această competiţie prestigioasă. Ei vor avea astfel şansa să se afirme, sub ochii oamenilor de fotbal din Italia şi din întreaga lume.
JA World Cup va avea loc în perioada 11-15 iunie la Torino, cele două finale urmând să se dispute pe celebra arenă Allianz Stadium, unde joacă meciurile de acasă vedetele Juventus. România va putea alinia în grupele de calificare trei echipe, două alcătuite din jucători ai generaţiei 2008-2009 şi una din cei mai buni ai generaţiei 2006-2007.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: juventus