Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că meciul cu Irlanda de Nord din ultima etapă a grupelor Ligii Naţiunilor va fi ca o finală.
România joacă miercuri cu Irlanda de Nord, iar selecţionerul Mirel Rădoi spune că acest duel este ca o finală pentru prima reprezentativă:
"Ne gândim că putem termina pe locul 2 în această grupă, dacă Austria va învinge Norvegia în ultima partidă. După aceea, evident că ne vom gândi la urna a doua (n.r. - pentru preliminariile CM), dar în momentul de faţă nu suntem la mâna noastră, depindem şi de alte rezultate, cum este cel din meciul Serbia - Rusia. Dacă acele puncte nu ni se vor da (n.r. - după meciul nedisputat cu Norvegia) şi vom pierde mâine, vom termina pe ultimul loc. Nu cred că ne dorim să ajungem în această situaţie. Ar fi fost bine să ştim (n.r. - decizia UEFA în privinţa meciului cu Norvegia), dar oricum pentru noi meciul de mâine seară va fi ca o finală, pentru că am pierdut nemeritat două puncte în tur şi vrem să avem parte de o revanşă. Dar fiind vorba de ultima partidă jucată acasă, în faţa a 1.000 de suporteri, Irlanda de Nord va dori să arate că poate bate România, că poate câştiga meciul şi să aibă o atitudine pozitivă pentru următoarea campanie la mondiale. Jucătorii au părut puţin relaxaţi (n.r. - după ce nu s-a mai jucat meciul cu Norvegia), nici acum nu suntemn siguri (n.r. - că nu sunt la fel), dar oarecum am reuşit să-i facem să se concentreze pentru această partidă. Le-am explicat importanţa punctelor pentru această partidă de mâine seară, ceea ce înseamnă ca şi coeficient, că prima şi ultima impresie conteză, cred că este important mâine seară ca, pe lângă atitudinea pe care o vom arăta, să avem şi un rezultat pozitiv. Ne dorim să câştigăm pentru toată ţara, dar cu atât mai mult pentru cei implicaţi acolo, pentru că asta înseamnă o dramă pentru noi în viaţă, nu o înfrângere, indiferent de adversari. (n.r. - cum ar carcteriza acest an) Cred că nu a fost un an rău dacă luăm ficare partidă în parte. Dacă ne gândim că am pierdut calificarea la Euro-2020, la care se dispută meciuri şi în România, atunci durerea este mare şi pare că este un an negru. Din punctul meu de vedere nu este atât de negru, dar asta trebuie corelată cu o victorie mâine seară. La noi, la români, prima şi ultima impresie contează şi cred că am termina anul într-un mod pozitiv câştigând aici, cu atât mai mult cu cât ar fi prima oară.", a declarat Rădoi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Miercuri, de la ora 21.45, România va juca împotriva Irlandei de Nord, la Belfast, ultima partidă din Grupa 1 a Diviziei B a Ligii Naţiunilor.
În acest moment, clasamentul grupei, fără rezultatul meciului România - Norvegia care va fi stabilit de UEFA este următorul: 1. Austria - 12, 2. Norvegia - 9, 3. România - 4, 4. Irlanda de Nord - 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mirel rădoi