Alex Chipciu a salutat revenirea lui Raul Rusescu la FCSB. Cei doi au fost colegi la FCSB şi au reuşit să câştige două titluri.
Raul Rusescu a revenit la FCSB, club pentru care a jucat în două rânduri: 2011-2013 şi 2014-2015 (n.r. ultima dată împrumutat de la FC Sevilla). Atacantul de 30 de ani n-a jucat niciun minut în ultimul an, pentru Osmanlispor, dar oficialii vicecampioanei au încredere în calităţile sale.
Printre cei care se bucură pentru acest transfer este şi Alex Chipciu. Cei doi sunt buni prieteni din perioada în care erau colegi la FCSB. Ulterior, Rusescu a devenit naşul lui Alex Chipciu. Mijlocaşul lui Sparta Praga a ţinut să posteze pe Facebook un mesaj prin care salută revenirea lui Rusescu la FCSB.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Ma bucur pentru revenirea lui Raul Rusescu in tricoul ros-albastru. Sper sa aiba cel putin rezultatele pe care le-am obtinut cand jucam impreuna si sa se auda de cat mai multe ori pe stadion "A marcat cu numarul 24 Rrrrrrrraul Rusescu”, a fost mesajul postat de Chipciu pe contul său de Facebook.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alex chipciu, raul rusescu, fcsb