Mircea Rednic are puterea să glumească deşi Dinamo se află într-o situaţie dificilă după primele 12 etape ale sezonului şi spune că e gata să intre în negocieri şi cu jucători inabordabili, precum Lionel Messi, Paul Pogba şi Cristiano Ronaldo, doar pentru a reuşi să aducă echipa pe linia de plutire.
"Avem nevoie de o victorie şi sper ca luni să o obţinem. Sunt în stare de orice, şi cu Messi am vorbit, şi cu Pogba, şi cu Ronaldo, cu oricine vorbesc!", spune Rednic.
"El mai mult ca sigur va veni, dacă are probleme acolo!"
Redevenind serios, Rednic a precizat că e gata să-i facă o ofertă croatuli Ante Puljic, care a jucat la Dinamo în sezonul 2015-2016, sub formă de împrumut.
Condiţia e însă ca formaţia saudită Al-Faisaly să fie dispusă să se despartă de fundaşul central de 30 de ani.
"Dacă (n.r. Puljic) are probleme acolo, mai mult ca sigur va veni aici. Vedem în iarnă. Problema e ca acum să pot să aduc doi, trei, patru, cinci, şase jucători. Glumesc. Cam lungă lista voastră. Îi dau pe toţi afară şi cu cine mai joc? Joc eu, Johnny, Mihăescu", a declarat Mircea Rednic într-o conferinţă de presă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rednic, dinamo, glume, puljic, pogba, ronaldo,