Mirel Rădoi a avut un mesaj foarte dur pentru Gigi Becali, din cauza unor declaraţii date de acesta după victoria cu 4-2 în faţa Angliei.
Imediat după succesul cu 4-2 în faţa Angliei, Gigi Becali a ieşit public şi a declarat că el l-a lăsat pe Mirel Rădoi la naţională, dar l-a şi mustrat că nu-l joacă mai mult pe Florinel Coman: ”Nu te mai juca cu băiatul ăsta, că pe noi Coman ne-a calificat la turneul final. Fii drept, Mirele. I-a arătat Dumnezeu, cum să nu joci cu Florinel Coman? Păi e cel mai bun jucător al nostru”, a spus patronul FCSB.
Acea declaraţie l-a scos din sărite pe Mirel Rădoi, care speră că astfel de episoade nu vor mai exista:
”Ce nu aş vrea să se întâmple şi am văzut că s-a întâmplat zilele astea e ca cineva să încerce să profite de această emulaţie din jurul băieţilor. Deja văd că fiecare a început a să-şi aducă aportul. (n.r. voia să spună că îşi arogă merite) Din punctul meu de vedere, nu e nromal şi mă dernajează. M-as referi chiar la naşul meu (n.r. Gigi Becali), pentru că el trebuie să înţeleagă că lucrurile aici sunt foarte clare: cine se antrenează şi noi credem că poate ajuta echipa de la început sau pe parcusurl meciului, o facem. Aici nu e ce vedem la televizor. Sunăm şi facem o schimbare”, a declarat Mirel Rădoi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mirel radoi, gigi becali