Mijlocaşul francez Malcom Edjouma, în vârstă de 25 de ani, a fost transferat de la FC Botoşani la FCSB.
Malcom Edjouma este noul jucător al celor de la FCSB, după ce Gigi Becali a decis să investească peste 300.000 de euro pentru mijlocaşul cu profil defensiv. Acesta va ajunge la vicecampioana României pe 14 februarie, data ultimei zile a perioadei de transferuri din această iarnă în Liga 1.
Becali a făcut transferul, chiar dacă declarase de mai multe ori că este decis să nu efectueze niciun transfer în această perioadă de mercato.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Invitat în studioul TelekomSport, MM Stoica a dezvăluit că a fost stresat până când Edjouma a semnat contractul cu FCSB. Managerul general al roş-albaştrilor nu a dorit să mai dezvăluie cine a fost în cursa pentru jucătorul care a a evoluat în acest sezon la Botoşani.
”Gigi când doreşte ceva, ştie să ajungă la tejghea înaintea celorlalţi!”
”Am fost stresat până a semnat Edjouma, când îti doreşti foarte mult să se materializeze un transfer, până nu vezi semnăturile, ai emoţii. Încărcarea mare la noi e pe umerii lui Argăseală, şi când pleacă jucători, şi când vin.
Nu ştiu cum a trecut ziua de azi, aveam senzaţia că se poate ivi ceva pe ultima sută de metri, chiar dacă actele s-au finalizat ieri între cluburi. Nu pot să zic cine mai era la coadă să îl ia, dar Gigi când doreşte ceva, ştie să ajungă la tejghea înaintea celorlalţi”, a spus MM Stoica, la TelekomSport.
În acest sezon, fotbalistul a disputat 20 de partide în Liga I pentru FC Botoşani şi a marcat patru goluri. În România, Edjouma a mai jucat la FC Viitorul în prima jumătate a anului 2020.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fcsb-mm stoica-edjouma