Antrenorul Simonei Halep, Daniel Dobre, a fost sincer şi a recunoscut că nu este doar meritul lui în succesul româncei la Wimbledon.
"Este incredibil, nu atât victoria, ci modul cum a jucat, cum a crezut în jocul ei, modul în care nu a aşteptat greşelile adversarei, modul cum a servit în momentele importante. Pe de altă parte, nu este numai victoria mea, suntem o echipă mare, foarte important a fost, în opinia mea, Teo Cercel, preparatorul fizic care colaborează de mult timp cu Simona.
Pe de altă parte, l-am avut pe Darren care ne-a ajutat atât de mult şi nu am cuvinte pentru ceea ce a făcut, domnul Ţiriac ne-a susţinut şi el. Dar Simona a fost cea mai importantă, este atât de independentă şi poate face lucruri mari singură. Am crezut că poate câştiga turneul după meciul cu Azarenka, care jucase atât de bine. După meciul cu Azarenka am început să credem", a declarat Dobre, la Eurosport.
Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.