Seară tristă pentru italieni, naţionala lor va vedea Cupa Mondială din Rusia alături de România şi Olanda, la televizor... Trupa lui Giampiero Ventura n-a reuşit să profite de cei 70.000 de oameni, veniţi pe San Siro şi a remizat, scor 0-0 cu Suedia. În meciul tur, ”vikingii” au câştigat cu 1-0.
Squadra Azzurra a ratat calificarea la un turneu final al Cupei Mondiale pentru prima dată după ediţia din 1958. Este o seară şi mai tristă şi pentru Gianluigi Buffon. A fost ultimul meci la naţională pentru portarul lui Juventus. Acesta intenţiona să continue doar dacă Squadra Azzurra se califica la turneul final din Rusia. De asemenea, Giampiero Ventura va pleca şi el după acest meci, întrucât a ratat obiectivul fixat de Federaţia din Italia.
ITALIA - SUEDIA 0-0 (în tur: 0-1)
Echipele de start:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Italia (3-5-2): Buffon; Barzagli, Chiellini, Bonucci; Candreva, Florenzi, Jorginho, Parolo, Darmian; Gabbiadini, Immobile
Suedia (4-4-2): Olsen; Lustig, Lindelof, Granqvist, Augustinsson; Claesson, S. Larsson, Johansson, Forsberg; Berg, Toivonen
Gianluigi Buffon (39 de ani) a făcut un apel la fanii italieni înainte de meciul din această seară şi le-a transmis ca pentru 90 de minute să uite de echipele de club pe care le susţin şi să dea dovadă de unitate pentru a ajuta echipa să evite un "dezastru".
Campion mondial cu Italia în 2006, Buffon intenţionează să pună ghetele în cui după competiţia din Rusia şi speră să-şi încheie spectaculoasa cariere cu un nou turneu final.
E un meci crucial pentru noi, pentru întreaga ţară şi pentru toată istoria echipei noastre naţionale! În cariera mea am mai trecut prin astfel de momente. Uneori a ieşit bine, alteori nu. Dar asta nu va schimba cu nimic relaţia mea cu echipa naţională. Nu mai e loc pentru cuvinte şi dorinţe. E timpul să facem totul pe teren. Sper ca şi suporterii să ne ajute şi să nu aibă o atitudine negativă la adresa noastră.
Sper că nu vom avea fani ai lui Juventus, Inter sau AC Milan, ci doar fani ai Italiei! Vreau ca cei care vin la meci să uite de culorile cluburilor lor", spune Buffon.
"Totul sau nimic!", titrează Gazzetta dello Sport, iar jucătorii lui Gian Piero Ventura sunt perfect conştienţi de însemnătatea partidei din această seară. Eliminarea ar reprezenta "apocalipsa", în viziunea jurnaliştilor italieni.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.