Viorel Moldovan a vorbit despre motivul pentru care Harlem Gnohere a mers în vestiarul Chindiei după meciul Târgovişte - FCSB 1-2.
În etapa trecută, FCSB a câştigat cu 2-1 contra Chindiei, golul victoriei fiind marcat de Gnohere. După meci, atacantul FCSB-ului a surprins şi a mers în vestiarul echipei adverse. Viorel Moldovan spune că Gnohere a ţinut să aibă o conversaţie cu el, în cadrul căreia au vorbit despre perioada în care fostul atacant român a jucat în Franţa. Gnohere i-a transmis că-l urmărea când făcea performanţă la Nantes:
”Am avut o discuţie, a venit după meciul lor cu noi, a venit la vestiar, am discutat, ne ştiam, l-am felicitat pentru rezultat, mai puţin pentru golul marcat, dar şi-a făcut datoria. În rest sunt ”bla, bla, bla-uri” şi e greu de crezut că Gnohere va ajunge la Chindia Târgovişte. Mai glumim şi noi, este un jucător de valoare, a fost ales cel mai bun străin care joacă în campionatul nostru. Şi eu aş avea nevoie de el, dar e complicată treaba. Au fost vremuri frumoase când jucam în Franţa, el m-a urmărit, e atacant şi era curios să vadă performanţele mele atunci când activam în campionatul Franţei şi mă bucur dacă am reuşit prin jocurile pe care le-am făcut să îl fac să mă idolatrizeze”, a declarat Viorel Moldovan.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: viorel moldovan