George Scripcaru, primarul Braşovului, susţine că oraşul va beneficia de infrastructură sportivă adusă la zi. Edilul spune că vor fi modernizate două stadioane şi va fi construită o sală polivalentă care va avea între 10.000 şi 12.000 de locuri.
Braşovul a rămas fără echipă în Liga 1, după ce ”stegarii” au intrat în faliment. Între timp, suporterii au înfiinţat o nouă echipă, ASSR Braşov, care se vrea urmaşa lui FC Braşov şi care acum joacă în Liga a 3-a. George Scripcaru spune că vrea să modernizeze două stadioane din oraş, astfel încât fotbalul braşovean să beneficieze de cele mai bune condiţii. Mai ales dacă Braşovul va avea din nou echipă în Liga 1:
”Sunt procedură în acest an de licitaţie. Avem bugetul alocat. Am făcut o licitaţie anul trecut, au fost ceva probleme procedurale, dar anul acesta se va relua. Mă refer la stadionul Metrom, unde va trebui să refacem dotări, infrastructură, sală de pregătire, cantină pentru sportivi, pentru copii, e un proiect foarte mare. La fel şi pe stadionul Carpaţi, unde am mutat liceul sportiv, vom corela baza sportivă, investiţia va fi corelată cu infrastructura sportivă care va putea fi folosită şi de liceul sportiv dar şi de sportivii de la Corona. Sala polivalentă este un proiect de 20 de milioane de euro care este în procedură de achiziţie. Au fost patru oferte, să vedem acum care dintre ele va fi validată. Iar stadionul Tineretului, odată cu rezolvarea procedurii falimentului va trebui să fie preluat de către noi şi să facem ceea ce trebuie şi din punct de vedere al infrastructurii şi pe partea asta de competiţie sportivă, să găsim o soluţie împreună”, a declarat George Scripcaru pentru ProSport.
Momentan, lucrurile sunt complicate la stadionul Tineretului - cel mai mare din oraş - deoarece societatea care a intrat în faliment încă deţine câteva clădiri în complexul sportiv. Este o situaţie asemănătoare cu cea de la stadionul Dinamo. George Scripcaru este însă optimist şi spune că stadionul Tineretului va fi modernizat şi va avea în jur 12.000 de locuri, ca şi acum.
”Sala polivalentă este preconizată a avea 10.000 sau 12.000 de locuri. E cât un stadion, vă daţi seama. Stadionul Tineretului are 12.000 de locuri. Nu trebuie să facem stadioane mari, ca după să facem ce? Important este să facem cum am făcut cu hocheiul. Am făcut echipă, am făcut şi patinoar între timp şi se pare că am făcut o treabă bună”, a mai spus Scripcaru.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: george scripcaru, brasov, stadion