You are here:

Narcis Răducan îl învaţă pe Toni Petrea ce să spună în cazul schimbărilor de la FCSB: "Se va prinde vestiarul şi o să ajungă la concluzia din mandatul Vintilă"

Narcis Răducan îl învaţă pe Toni Petrea ce să spună în cazul schimbărilor de la FCSB: "Se va prinde vestiarul şi o să ajungă la concluzia din mandatul Vintilă"

FCSB

Comentarii

Fostul oficial al lui FCSB, Narcis Răducan, i-a dat câteva sfaturi principalului vicecampioanei, Toni Petrea, în privinţa noului rol din cariera sa.

Narcis Răducan, sfaturi pentru Toni Petrea

Pe pagina personală Narcisraducan.ro, fostul oficial al lui FCSB i-a dat câteva informaţii lui Toni Petrea, pentru a "supravieţui" la vicecampioana României. 

La pauza meciului Gaz Metan - FCSB, scor 0-1, Petrea a făcut trei schimbări, iar una dintre ele l-a vizat pe Adi Petre, înlocuit din nou după doar 45 de minute. Explicaţia lui Petrea a fost că atacantul a fost obosit: "Trei schimbări pentru că cei doi juniori au făcut un efort mare, se vede că încă nu sunt la un nivel mare. Cu Adi Petre la fel, a făcut o risipă de efort şi l-am simţit un pic cam obosit şi nu am vrut să riscăm o accidentare. Noi discutăm cu toţi jucătorii, am avut discuţii cu el, încercăm să găsim cele mai bune soluţii".

Această declaraţie l-a făcut pe Narcis Răducan să intervină:

"L-am văzut la flash interviu pe Toni Petrea, după victoria de la Mediaş.

Până acum, Toni a fost un antrenor secund extrem de util lui Reghe. A jucat fotbal atât cât să înţeleagă perfect fenomenul. Este un tip profesionist, implicat, cu personalitate peste limita statutului din staff. S-a adaptat perfect la profilul asistent managerului ultimilor 10 ani din fotbalul dezvoltat.

În plus, Toni stăpâneşte bine arta comunicării, fiind excelent interlocutor.

Am simţit momentul să-l avertizez din timp de un fenomen periculos pentru credibilitatea sa în faţa publicului. Un fenomen ce-i poate afecta viitorul profesional.

Mă refer la justificarea schimbării lui Adrian Petre la pauză, împreună cu alţi doi colegi. Îi recomand ca la întrebarea mass-media în legătură cu schimbările ciudate efectuate la pauzele meciurilor să invoce „decizia staff-ului” la modul general.

Există contraargumente pentru explicaţia lui Toni Petrea şi e doar a doua partidă pe bancă, greul abia începe:

Adi Petre nu era deloc obosit aşa cum ne-a explicat, a fost foarte activ în prima repriză.

Dacă nu e doar interimar (până ajunge Reghe) şi chiar vrea să devină un bun principal, să nu mai schimbe niciodată trei jucători la pauză când echipa sa conduce pe tabelă.

Nu schimbi un jucător tânăr de naţională, deja prea mult schimbat la alte pauze, când vrei să-l transformi în milioane de euro. Mai ales într-un meci fără presiune, de vacanţă.

Înainte să ne prindem noi, se va prinde vestiarul şi o să ajungă rapid la concluzia din mandatul Vintilă, aceea că, la FCSB „nu trag toţi la aceeaşi căruţă”", a transmis Narcis Răducan. 

Afla mai multe despre: toni petrea 

viewscnt
Articole similare