Naţionala feminină de handbal s-a reunit după aproape 200 de zile. Selecţionerul Burcea le-a convocat pe fete ca să dispute în week-end două amicale cu reprezentativa de tineret a României.
”A fost o perioadă destul de lungă şi am aşteptat cu nerăbdare acest moment, de a fi aici, alături de colegele, mele, la acţiunea cu echipa naţională” a mărturisit Iulia Dumanska.
”A trecut foarte mult itmp de la utlima convocare. Exact atunci când s-a întrerupt totul, noi trebuia să avem pregătire pentru turneul de calificare pentru Olimpiadă. Asta e, începem o altă etapă” a explicat şi Denisa Dedu.
În luna decembrie, naţionala va participa la Campionatul European, unde le va avea ca adversare pe Norvegia, Germania şi Polonia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De asemenea, antrenorul Bogdan Burcea a declarat cu ocazia reunirii: ”La sfârşitul lui noiembrie, în jur de 20, va fi convocarea înaintea turneului final. Pe 27, 28, 29, undeva acolo am făcut nişte invitaţii unor echipe să efectuăm nişte meciuri de verificare, obligatoriu”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: handbal românia