You are here:

Naţionala lui Contra trebuie să îşi apere invincibilitatea! De 21 de ani nu s-a mai întâmplat asta

Naţionala lui Contra trebuie să îşi apere invincibilitatea! De 21 de ani nu s-a mai întâmplat asta
Comentarii

Din 1997, naţionala nu mai reuşise să aibă un parcurs perfect până în toamnă. Tricolorii au câştigat cele 4 meciuri jucate până acum în acest an. Toate au fost însă amicale. Urmează acum primul oficial, cel cu Muntenegru.

De la generaţia lui Hagi, Popescu şi Petrescu naţionala nu a mai avut aşa moral bun înaintea meciurilor oficiale ale toamnei. România lui Contra a câştigat pe linie în 2018. Au fost patru partide amicale, victorii cu Israel, Suedia, Chile şi Finlanda.

Acum naţionala va avea parte de primul duel cu miză. Va fi pentru al treilea an la rând când Stanciu şi ceilalţi vor întâlni Muntenegrul în luna septembrie. În 2016 am făcut egal la Cluj, anul trecut am pierdut la Podgorica şi ne-am luat adio de la Mondial. 

Răzvan Burleanu aşteaptă ca naţionala să îşi păstreze parcursul impecabil şi după primul joc din grupele Nations League. 

"Întotdeauna când am început cu dreptul o campanie de calificare am terminat cu bine. Cu siguranţă avem azi o generaţie care creşte. Jucătorii sunt foarte motivaţi. E o atitudine pe care am simţit-o de când Cosmin Contra e selecţionerul primei reprezentative. Se vede o dorinţă mai mare a fotbaliştilor, ceea ce de fapt cred că a fost şi unul dintre motivele pentru care Cosmin a devenit selecţionerul echipei naţionale. Ca ceea ce a fost ca jucător să transmită ca antrenor, cu unii dintre ei fiind chiar coleg în trecut" a precizat şeful FRF. 
 

 

 

 

 

Afla mai multe despre: burleanunaţionalăcontra 

viewscnt
Articole similare