FRF ia în serios declaraţiile lui Gigi Becali şi merge la Iaşi să probeze dacă într-adevăr există un sâmbure de adevăr în acuzaţiile venite dinspre roş-albaştri.
Patronul celor de la FCSB susţine că i s-au cerut 200 de mii de euro în urmă cu doi ani pentru ca ieşenii să se dea la o parte într-un meci cu vicecampioana României.
"Dacă vom căuta pe wikipedia, o să vedem că nu englezii, ci dumnealui a inventat fotbalul. Dacă e adevărat ce spune, de ce nu a zis atunci?. Îl invit să zică cu subeict şi predicat, să vină cu dovezi că sunt acuzaţii foarte grave. Dacă nu e adevărat, ceea ce e e la fel de grav, domnul Becali ar trebui să ştie că Iaşiul nu e o stână de pe Giumalău. O fi având el oi mai multe şi cornute şi merinoase şi s-o fi pricepând el mai bine la schimbat terenuri sau cărat valize sau o fi având echipe pe care le agreează pe lângă Bucureşti că înţeleg din presă că îşi împarte atenţia şi pe la alte cluburi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Îi spun domului Becali. Mie nu mi-a plăcut Mioriţa, nu mi-a plăcut atitudinea defetistă a ciobanului moldovean. Eu îmi apăr sărăcia, care e acum, aici, nevoile, îmi apăr clubul. Nu-i permit ca astfel de declaraţii să nu le probeze. Domnule Becali, ieşiti cu probe! Am toleranţă zero pentru astfel de lucruri. Vom tăia în carne vie, daca se adevereşte ce zice domnul Becali.
În această dimineaţă, am fost sunat de la FRF şi am fost anunţat că FRF s-a autosesizat şi că reprezentanţii departamentului de integritate vor veni în Dealul Copoului să facem toate demersurile ca adevărul să iasă la iveală" , a declarat preşedintele lui Poli Iaşi, Ciprian Paraschiv.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi becali, poli iasi