You are here:

Neil Lennon, prima reacţie după debutul său în Superliga: "Avem talent, dar nu e uşor. E un punct obţinut într-o deplasare dificilă"

Neil Lennon, prima reacţie după debutul său în Superliga: "Avem talent, dar nu e uşor. E un punct obţinut într-o deplasare dificilă"

Rapid

Comentarii

Noul antrenor al Rapidului, Neil Lennon, a vorbit la finalul partidei echipei sale de la Arad, încheiată cu scorul de 1-1.

Rapid a debutat fără eşec în noul sezon din Superliga, însă nu a obţinut rezultatul dorit. Giuleştenii au remizat pe terenul celor de la UTA Arad, cu scorul de 1-1. Neil Lennon a debutat într-un meci oficial în Superliga. Tehnicianul nord-irlandez a încheiat prima repriză în avantaj, dar abordarea din actul secund nu le-au permis rapidiştilor să rămână în avantaj până la final.

Neil Lennon: "Prima repriză cred că am jucat bine"

"Când ai 1-0 ai nevoie de al doilea gol, în repriza a doua am fost obosiţi, ne-am apărat prea jos, n-am mai fost consistenţi cu mingea. E primul meci, sistem nou, jucători noi, este un punct într-o deplasare complicată, dar a fost un meci pe care ar fi trebuit să-l câştigăm.

Avem trei în apărare, trei la mijloc, doi în faţă şi aripile, suntem ceva mai compacţi. Prima repriză cred că am jucat bine, lucrurile s-au schimbat, ne-a luat ceva să ne aşezăm, după golul primit, iar portarul lor a avut o intervenţie foarte bună. Avem talent, nu e uşor când joci pentru titlu să trimiţi foarte mulţi tineri în teren.", a declarat Neil Lennon, la flash-interviu.

Arădenii au fost aproape de a da lovitura pe finalul partidei. Cea mai controversată fază a etapei s-a petrecut în minutul 89 al duelului de la Arad. Omondi a înscris, meciul s-a reluat, iar abia după reluarea meciului, centralul Sebastian Colţescu a anulat golul pentru un fault în atac.

Afla mai multe despre: rapidneil lennonuta aradsuperliga 

viewscnt
Articole similare